Vlad Mixich publică pe site-ul HotNews.ro un interviu foarte interesant luat lui Marcel Iureş, care afirma printre altele: Suntem un imperiu lingvistic: un stat federal compus din câteva provincii arhaice, unite de ceva miraculos - limba română

„L-am întâlnit pe Marcel Iureş in cabina sa de actor, aflata la subsolul unei clădiri de pe Calea Victoriei: oglinzi mari, doua şerveţele intr-un colţ şi o sticlă de apă. Neras şi îmbrăcat intr-un tricou larg, puţin decolorat, singurul actor român care a jucat alături de Nicole Kidman, George Clooney sau Bruce Willis obişnuieşte să te privească în ochi şi… Pentru cititorii HotNews, Marcel Iureş a povestit despre cea mai mare criză a vieţii sale, dar şi despre implicarea în politică. Am cunoscut un Marcel Iureş de o modestie elegantă, care poate fi însă şi foarte revoltat… Aflaţi totul citind unul dintre rarele interviuri acordate de Marcel Iureş”.

Foto: Rompress

Aşa prefaţează Vlad Mixich interviul său cu marele actor. Vă redau mai jos doar o scurtă carte de vizită a lui Marcel Iureş şi câteva ‘highlights” din interviu, care se vor o mică provocare pentru a citi interviul cu cel mai important actor român al momentului.

• Si-a început cariera profesionala in teatru, fiind de doua ori câştigătorul premiului UNITER pentru cel mai bun actor si nominalizat de mai multe ori.

• Este fondatorul primului teatru independent din România, teatrul ACT, calitate în care a primit şi premiul de excelenţă al UNITER.

• A jucat sub regia celor mai mari nume ale teatrului românesc. A fost nominalizat pentru premiile British Theatre Awards.Marcel Iureş este singurul actor roman care a făcut carieră la Hollywood.

• A jucat roluri importante alături de Nicole Kidman, George Clooney, Bruce Willis, Johnny Depp sau Tom Cruise.

• Este preşedintele Festivalului de Film “Anonimul”.

Pe parcursul interviului, Marcel Iureş face afirmaţii interesante, uneori chiar şocante:

• „Omul trăieşte într-un abuz permanent, într-o formă de deşănţare”
  
• „Eu cred că 90% din cei care intră în biserici sunt vizitatori, la fel cum bună parte din preoţi sunt doar funcţionari”
• „Acasă este pentru mine, la vârsta mea, locul unde îmi pot recunoaşte spaimele ca fiind ale mele”
• „Noi, românii, suntem un stat federal compus din câteva provincii arhaice, unite de ceva miraculos: limba română”
• „Specificul nostru este îndrăzneala mică”

Citiţi întregul interviu aici

Zilele acestea am avut câteva discuţii pe tema apelurilor făcute de cei care scriau sub numele Tinerii Români Americani pe blogul cu acelaşi nume de pe platforma Blogger. Dau să intru din nou pe blogul “Tinerii Români Americani” şi… surpriză! În loc de prima pagina a blogului căutat, îmi apare în faţa ochilor mesajul: “Sorry, the blog at tineriiromaniamericani.blogspot.com has been removed”. Mi-am amintit imediat de afirmaţia făcută ieri de Sean Hannity pe postul de radio KFYI Phoenix: “Presa americană a murit!” Şi făcea această referitor la câţiva din marii mediei americane:

, , ,

… afirmaţie prin care dorea să evidenţieze modul discriminatoriu în care este tratat candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, John McCain, comparativ cu Barack Hussein Obama, candidatul Partidului Democrat.

Aşadar, blogul „Tinerii Români Americani” nu mai există. Aş fi dorit sa le scriu. Problema la care doream să mă refer era anonimatul sub care se ascundeau, poate dintr-un legitim instinct de autoapărare. Am înţeles că se expun unor riscuri, dar până la urmă, dacă nu îţi asumi riscurile care vin odată cu susţinerea unor puncte de vedere mai controversate, nimeni nu te ia în seamă. Nu eşti credibil. Chiar m-a sunat zilele acestea unul dintre păstorii din Statele Unite, care a fost aspru – şi pe nedrept, aş zice eu – criticat pe blogul „Tinerii Români Americani” şi mi-a spus că el a fost primul dintre păstorii din Statele Unite, care a introdus predica în limba engleză în cadrul programelor bisericeşti de duminica şi singurul – zicea el – care a angajat ca păstor de tineret pe un american. L-am întrebat atunci: „Şi de ce nu le-ai răspuns tinerilor americani, explicându-le că sunt într-o gravă eroare?” La care el mi-a replicat scurt: „Eu mi-am stabilit cu mult timp în urmă că nu mai stau de vorbă cu anonimi!” Îl admir, cel puţin din punctul de vedere al curajului de a-şi susţine deschis punctele de vedere, pe Laurenţiu Balcan, pastor în Biserica Penticostala “Filadelfia” Oneşti, cel care scrie pe blogul său personal „Laurenţiu Balcan – visez ca să n-adorm… un blog antisomnolenţă”. Îl admir pe Laurenţiu, chiar dacă nu sunt întotdeauna şi întru totul de acord cu ceea ce scrie, deoarece nu s-a ascuns sub “aripa ocrotitoare” a anonimatului când a protestat împotriva celebrei Hotărâri a Consiliului Bisericesc din august 2007 intitulată pompos: “Principii şi direcţii pentru întărirea disciplinei şi climatului duhovnicesc în biserici”. A demonstrat de asemenea, curaj şi bărbăţie apărând deschis acea iniţiativă a unui grup de păstori tineri concluzionată sub formă de Scrisoarea Deschisă către: Pastorii penticostali din România, Conferinţa pastorală naţională, Consiliul Bisericesc al Cultului Penticostal din România, şi Comitetul Executiv, din Noiembrie 2007. Nu acelaşi lucru pot să spun despre mulţi vizitatori de pe blogul lui Laurenţiu Balcan, care au lăsat comentarii la articole cum ar fi: „Protestul familiei Pop”, „Ordinarea slujitorilor”, sau „Despre “site-ul”? Cultului Penticostal!”. Mulţi dintre aceştia, “protejaţi” de anonimat îşi permit un criticism mult prea dur, adesea inadmisibil.

Revenind la „Tinerii Români Americani”, mă întreb; ce i-a determinat oare să renunţe la lupta pentru o cauză atât de nobilă (cel puţin în aparenţă)?! Cine ştie dacă nu faptul că identitatea lor a fost deconspirată şi nu au rezistat presiunilor care au urmat… Daca este aşa, toate acestea ar fi putut fi evitate cu uşurinţă, prin asumarea deschisă a riscurilor derivate în mod inevitabil din afirmaţiile incomode, revoluţionare, făcute public. Poate că avea dreptate Seneca făcând afirmaţia „Nu fiindcă (lucrurile acestea) sunt grele nu avem curaj, ci fiindcă nu avem curaj ele sunt grele”.

Pe data de 12 Iunie s-a implinit 1 an de la plecarea fratelui Nicolae Moldoveanu dintre noi. M-am gândit sa va pun la dispozitie linkul catre un videoclip al unui grup american, care au compus un cantec in memoria lui Nicolae Moldoveanu. Cantecul numit foarte potrivit “Break My Plans” spune povestea vietii fratelui Moldoveanu… Dupa parerea mea, un gest extraordinar din partea lor! Formatia se numeste “This Hope”. Un clip bine facut, desi, cu exceptia tricolorului nostru, clipul nu are nimic romanesc in el. Iata si textul de descriere al clipului:

BREAK MY PLANS is a music video from Christian Vocal Artists, This Hope. Telling the story of a Romanian hymn writer imprisoned in 1959 for exercising his faith through music, the song “Break My Plans” is an emotionally stirring ballad of faith under oppression. While in prison, and without pen and paper, Nicolae Moldoveanu composed 366 hymns! Nicolae’s struggle is faithfully reenacted by Jeff Rose and includes performance scenes from This Hope. “This Hope” is currently touring the United States and can be found at ThisHope.org

Serviciile de înmormântare vor avea loc, după cum urmează:

Vineri 12 Iulie, orele 7:PM Serviciu de priveghi la Biserica Betania din Los Angeles.

Sâmbătă 13 Iulie, orele 10:AM Serviciu de înmormântare la Biserica Betania din Los Angeles, CA.

Fie ca exemplul fratelui Olah sa motiveze mulţi predicatori şi păstori tineri la o viata de consacrare pentru rugăciune, sfinţire şi câştigarea sufletelor.

La data de 4 Iulie, chiar de sărbătoarea naţională a ţării în care şi-a trăit ultimii 29 de ani, fratele Liviu Olah a plecat dintre noi. Am aflat trista veste de la Liviu Ţiplea, păstorul Bisericii Betania din Los Angeles.

Poate că nu aş fi scris nimic despre moartea fratelui Liviu Olah, dacă nu ar fi existat acele evenimente din 1977, despre care relatează fratele Ioan Bunaciu în fragmentul pe care îl voi reda ceva mai jos, când obligat de împrejurări, dar nu fără cunoştinţa şi voia lui Dumnezeu, fratele Liviu Olah a ajuns să slujească în Arad, la Biserica de pe strada Dâmboviţei, care funcţiona ilegal, biserică desfiinţată de altfel, de autorităţile comuniste ale vremii, urmând ca ulterior în incinta acestei clădiri să funcţioneze o sifonărie şi un dispensar medical.

Deşi aveam doar 16 ani şi iată, au trecut aproape trei decenii de la acele evenimente, îmi amintesc cu mare emoţie de clădirea ne-finisată interior, ticsită de oameni dornici după Cuvântul Domnului. Trebuia să vii din timp, ca să prinzi un loc mai bun. Deoarece veneam dintr-un cartier îndepărtat, pe jos şi cu tramvaiul, de obicei nu mai găseam loc decât la balcon, în picioare, în poziţii în care nu prea vedeam mare lucru, dar mă mulţumeam să ascult cum acest bărbat înzestrat de Dumnezeu cu mult curaj, vestea cu o deosebită înţelepciune Cuvântul Domnului. Faptul că Liviu Olah era urmărit, obstrucţionat şi persecutat de către comunişti, nu l-a putut opri niciodată. Aceasta m-a determinat să-l privesc, prin ochii mei de adolescent, ca pe un mare erou. Dar iată ce spune Ioan Bunaciu, în cartea sa intitulată: “Bisericile creştine baptiste din România intre anii 1994 - 1990″, Editura Universităţii Bucureşti, 2002; pagina 174:

“În 1973 Covaci N. care era pastorul Bisericii nr. II din Oradea şi preşedinte al Uniunii l-a adus ca pastor asistent pe Liviu Olah, care era originar din Oradea. A făcut facultatea de Drept la Bucureşti şi s-a înscris la seminarul nostru, fără sa-l termine. El s-a căsătorit la Timişoara şi, după ce Popovici Petru a plecat in SUA, biserica l-a ales pe Olah ca pastor prin 1968. Nu după multă vreme, Departamentul cultelor a voit sa-l destituie. Uniunea, ca sa-l salveze, l-a transferat in cercul bisericesc Făget şi de aici, în 1973, a fost transferat ca pastor in Biserica nr. II Oradea.

Prin Liviu Olah s-a făcut o mare trezire în biserică. Avea mesaje puternice de pocăinţă, membrii bisericii şi-au înnoit viaţa, au început o viaţă de rugăciune şi foarte mulţi si din afara bisericii au venit la pocăinţă. Aşa că, in 1974 a ţinut 4 botezuri, cu un total de 400 noi convertiţi, iar la 8 decembrie 1974 a botezat 150 de persoane. In 1977, Olah a intenţionat să oficieze un botez în râul Crişul Repede (care străbate Oradea), botez care l-a anunţat de la amvon cu 3 luni înainte de data fixată, îndemnând biserica să se roage pentru acest eveniment. Autorităţile s-au sesizat şi i-au cerut sa renunţe la un asemenea botez. Olah n-a cedat şi în sâmbăta premergătoare datei botezului, un inspector general din departamentul Cultelor i-a ridicat carnetul de pastor. Duminica următoare Olah nu a ţinut botezul (si daca ar fi voit nu ar fi putut să-l ţină pentru că era mobilizată multă miliţie; de fapt în oraş nu se putea oficia, pentru că pe malurile Crişului sunt case, iar in afara oraşului erau semănături). În acea duminică în Biserica nr. II din Oradea a predicat Iosif Ţon, care era pastor la Ploieşti, iar lângă el stătea Olah ca un miel jertfit. Şi din duminica aceea Ţon Iosif a rămas pastor la Oradea, iar Olah a plecat la Arad şi a lucrat un timp in biserica baptista Arad-Bujac, care funcţiona fără aprobarea Departamentului Cultelor. Aici Olah a adunat o audienţă numeroasă. Dar prin 1979 a plecat in SUA, ca pastor la Biserica Romana din Detroit. Aşa s-a încheiat in România capitolul Olah Liviu, care în vremea aceea era cel mai bun evanghelist din ţară şi care aduna la evanghelizări în biserici mase mari de ascultători. “

Pascu Geabou, unul dintre colegii lui de la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti îşi reaminteşte:

Invatasem nu de mult la Istoria Baptistilor, despre fratii nostrii anabaptisti care, sub sub domnia Mariei Tereza, au putrezit de vii prin inchisori. Eram cu Liviu la rugaciune, sus la mansarda cladirii nr.2 a Seminarului, si-mi aduc aminte cind se ruga zicind: “Doamne ! Daca va trebui sa putrezim si noi de vii in inchisorile comuniste, da-ne putere s-o facem cu bucurie pentru Numele Tau ! Amin!”

Fratele Liviu Olah a avut parte să guste din cupa amară a persecuţiei într-o Românie căzută pe mâinile comuniştilor, apoi, în ultima parte a vieţii s-a putut bucura de libertatea pe care i-a oferit-o America, iar acum, Dumnezeu a hotărât să îl cheme acasă spunându-i:

„Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” Matei 25:21

Am preluat acest titlu de pe blogul intitulat: Tinerii Români Americani (http://tineriiromaniamericani.blogspot.com/) pe care l-am urmărit de la o vreme. Am văzut preocuparea şi zbaterile justificate ale unui grup de iniţiativă, asemănându-i într-un fel cu un înotător sleit de puteri, pe punctul de a se îneca, moment în care nu îşi doreşte nimic mai mult pe lume, decât o banală gură de oxigen. Am simţit din tot sufletul că cererea lor este cât se poate de legitimă şi mi-am pus fel şi fel de întrebări, cele mai multe rămase fără răspuns, în legătură cu reacţiile negative sau – şi mai rău – lipsa oricărui fel de reacţie, ceva asemănător comportamentului preotului şi a levitului din pilda samariteanului milostiv, din partea celor îndreptăţiţi să-şi spună opinia şi facă ceva în această privinţă. Dar iată câteva fragmente din „Apelul Tinerilor Români Americani” din 17 Aprilie 2008:

Stimati frati, surori si iubiti parinti !

Am dori sa va aducem la cunostinta, ca in luna Ianuarie anul 2007, la cererea “Tinerilor Romani Americani” si a mai multor parinti crestini, din Statele Unite si Canada, sa pornit lucrarea de ajutor pentru generatia tanara. Motivatia pentru care facem aceasta, sunt pierderile care au loc in bisericile romane americane si dorinta noasra ca toti tinerii romani din Statele Unite si Canada, sa poata sa ramana inpreuna cu familiile lor, in bisericile noastre. In ultimi ani, am perdut un numar considerabil de tineri, datorita faptului, ca dintr-un motiv sau altul, majoritatea dintre eii nu inteleg suficient limba romana. Iar pastori si lucratori romani din bisericile noastre din: comoditate, patriotism sau lipsa de cunoastere a limbi engleze, renunta sa ajute aceasta generatie tanara, care, este de doua ori mai mare la numar, decat generatia fratilor mai in varsta. Noi credem ca este corect si crestineste, sa ajutam acesti tinerii. In primul rand sunt copii si nepoti dvs. crescuti in bisericile romane. In al doilea rand, sunt viitorul de maine al bisericilor noastre.

Ca de inceput, lucrarea noastra a constat, in publicarea prin internet si trimeterea prin email-uri, a unui apel cu titlul: “Drama tinerilor romani din America“ , aderesat bisericilor romane si pastorilor nostri. Prin acest articol ne-am exprimat dorinta, ca in Bisericile Romane-Americane sa se predice si in limba engleza, si aceasta datorita faptului, ca majoritatea tinerilor, nu inteleg mesajul evangheliei in limba romana. Ne-am straduit pe cat posibil, ca din dragoste si mult respect, sa apelam la mila fratilor romani si a pastorilor de aici; adresand in detalii nevoile si cerinta “Tinerilor Romani Americani”, cat si dorinta lor de a intelege mesajul Evangheliei in bisericile romane.

Datorita faptului, ca cerinta noastra a fost legata de mantuirea sufletelor si salvarea tinerilor pentru Cer; ne-am asteptat, ca dorinta noastra, sa fie intampinata cu multa dragoste si suport, atat din partea fratilor mai in varsta, cat si a pastorilor nostri. Credeam pentru inceput, ca tot ceia ce este, e doar o mica neantelegere si ca motivatia lipsei de predici si in limba engleza in bisericile noastre, se datoreaza faptului, ca nu toti frati stiu, ca noi dealfel nu intelegem mesajul evangheliei in limba romana.

……………………………………………………………………………………………………………………………………….

Datorita faptului, ca majoritatea tinerilor au ajuns deja la varsta maturitati, timpul nostru de a salva aceasta generatie pentru Dumnezeu, este foarte scurt si limitat. Datorita acestui fapt, solicitam ajutorul fiecaruia dintre dvs. si va rugam sa nu neglijati cererea noastra. Realizam tot mai mult, ca singuri nu vom putea duce lupta aceasta pana la capat. Fiecare dintre dvs. in bisericile din care faceti parte, v-am ruga sa ridicati problema tinerilor si sa inpuneti pastorilor dvs., “30 de minute predica si in limba engleza la serviciile divine”. Sa stiti ca nu-i prea mult, si fiecare biserica poate sa faca aceasta fara nici o problema, numai sa vrea. Realizam tot mai mult, ca si in bisericile noastre sunt frati capabili cu o chemare deosebita, care pot sa predice si in limba engleza pentru tineri, numai sa li se dea loc. In acelasi timp, bisericile americane ne ofera suportul si dragostea lor, numai sa-i acceptam. Ar fi pacat, ca in aceasta tara unde se vorbeste in majoritate limba engleza, noi sa nu putem oferi acestei generatii tinere, hrana sufleteasca in limba lor. Si aceasta datorita neputintei pastorilor romani de aici, de a predica si in limba engleza.

………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Poate uni va intrebati de motivatia luptei noastre. Va spunem in numele Domnului Isus, ca nu avem nici un interes personal si nici o agenda secreta, suntem sinceri pentru Dumnezeu si lucrarea Lui. Un singur lucru dorim, salvarea acestei tineri generatii pentru Cer si mantuirea sufletelor lor, si nimic mai mult. Incheem acest mesaj, asteptand raspunsul si actiunea dvs. V-am ruga sa ne scrieti, la adresa pe internet: tineriiromaniamericani@yahoo.com .Va multumim pentru atentie si sport. Dorim mult har si pace familiilor dvs. cat si bisericilor din care faceti parte.

Din dragoste si mult respect, niste tineri si parinti responsabili.

“Tinerii Romani Americani”
“Romanian American Youth”
tineriiromaniamericani@yahoo.com
http://tineriiromaniamericani.blogspot.com

M-am întrebat ce aş putea sa fac eu în această situaţie şi m-am văzut atât de mic şi de neputincios. Ştiam că tot ceea ce pot face se referă la o arie foarte restrânsă, adică biserica locală. Eram într-un fel mulţumit pentru că Dumnezeu hotărâse să mă folosească alături de alţi câţiva fraţi, la înfiinţarea bisericii „Apele Vii” („Living Waters” Romanian Church). În momentul în care am aflat pentru întâia dată de blogul Tinerii Români Americani, „Living Waters” Romanian Church funcţiona deja de câteva luni. La început nu am realizat dimensiunea şi măreţia noii lucrării la care ne-a chemat Domnul. Am insistat însă din primele momente în care a apărut posibilitatea de a fonda o nouă biserică şi ne-am rugat mult în acest sens, ca în cazul în care viziunea şi iniţiativele noastre nu sunt în conformitate deplină cu voia lui Dumnezeu, să ni se încurce toate planurile şi să nu se lege nimic. Cu cât ne rugam mai mult, cu atât lucrurile apăreau tot mai clare, totul devenea mai limpede şi dispăreau parcă văzând cu ochii, toate obstacolele din cale. Am recunoscut voia lui Dumnezeu şi am pornit cu încredere înainte. Acum, la mai bine de un an de când a luat fiinţă Biserica „Apele Vii”, nu putem decât să-i fim mulţumitori lui Dumnezeu pentru sprijin şi succes în lucrare.

De ce am evocat, pe scurt, modul în care s-a născut această nouă mişcare, această stare de spirit care se numeşte „Living Waters” („Apele Vii”)? Am făcut-o tocmai pentru a încuraja iniţiative de felul acesta, de a comunica tinerilor americani că există speranţă şi faptul că am văzut în ei un imens potenţial ne-explorat De fapt, în opinia mea, toată problema se reduce la crearea, sau asigurarea unui cadru favorabil, în care tânărul crescut aici, în America, să poată să îl cunoască pe Domnul, să realizeze că are nevoie de pocăinţă, să se producă în el naşterea din nou, adică acea regenerare spirituală fără de care nu poţi fi membru în marea familie a lui Dumnezeu (a se citi BISERICA) şi mai apoi creşterea spirituală, maturizarea, pregătirea pentru slujire şi slujirea fiecăruia cu dăruire şi eficienţă. Toate acestea nu se pot realiza decât cu ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu. Dar dacă tânărul nu înţelege Cuvântul? Simplu! Predicăm în limba pe care o înţelege el cel mai bine. Şi nu odată sau de două ori pe lună, un mesaj de la un alt tânăr, care are şi el nevoie să fie evanghelizat. Mai ales în procesul de creştere spirituală, de maturizare în credinţă, este nevoie să trecem de la consumul de lapte – aşa cum ne învaţă apostolul Pavel – la bucate mai tari, adică la o hrană sănătoasă şi din ce în ce mai consistentă.

În acest moment ar trebui să vă spun ce soluţii am găsit şi aplicăm noi la „Livig Waters”. Îl voi lăsa pe Mike Olari să o facă, preluând mesajul trimis de el şi publicat pe blogul tinerilor româno-americani acum câteva zile:

· A respond for: “Tinerii Romani Americani”

· From: “Mike Olari”

· June-28-2008

“Drama batrinilor romani din America”
“Noi ducem copii nostri fortati la bisericile romanesti,
iar ei intr-o zi, ne vor duce pe noi, fortati la bisericile americane”.
Acum noi nu-i intelegem pe ei; intr-o zi, nici ei nu ne vor intelege pe noi.

Iubiti tineri si parinti, romani din America!!!

Nu intimplator am dat titlul acestui email “Drama batrinilor romani din America”. Pot sa-mi permit sa scriu acest email fiindca sunt unul dintre cei vizati, dar multumesc Domnului, fiindca impreuna cu alti frati am fost luminati inainte sa fie prea tirziu. Nu-mi plac anonimele, de aceea o sa ma prezint inainte de-a zice prea multe. Ma numesc “Mike Olari”, am ajuns in America pe cand aveam doar 25 ani, mai precis in anul 1983. Locuiesc in statul Arizona de mai bine de 24 ani. D-zeu m-a binecuvintat cu 7 copii, pe care ii iubesc mai mult ca orice. Va pot asigura de faptul ca va inteleg foarte bine, de aceea, noi citiva parinti din Arizona am facut primi pasi in a rezolva aceasta problema. Eu nu zic sa faca toti ceea ce am facut noi aici, dar pot sa va spun ca este cu efect. Dupa 20 de ani, timp in care am fost un membru foarte activ (si unul dintre fondatori unei biserici romane din acest stat) a trebuit sa plec si sa o iau de la inceput. Cel mai mare motiv care a stat la baza acestei decizii a fost, responsabilitatea pe care o am fata de copiii cu care am fost binecuvintat. Atita timp cit copiii mei au fost mici, lucrurile au mers bine, fiindca ei mergeau acolo unde-i duceam noi, parintii.

Insa situatia s-a schimbat radical in momentul cind copiii nostri s-au facut mari. Am vazut ca tot mai mult doresc sa mearga la bisericile americane. Imi spuneau insistent ca pentru ei este foarte greu sa stea 2-3 ore intr-o biserica unde nu inteleg mare lucru. La inceput am crezut ca este doar o scuza si-am inceput sa-i intreb atunci cind participau la programele bisericilor americane, despre ceea ce s-a predicat. Nu numai ca erau in stare sa-mi redea aproape toata predica, dar si peste saptamina aduceau in discutie acea predica. Deci a fost clar pentru mine ca ei au o problema de limba. Am inceput impreuna cu alti frati sa mergem sa discutam cu cei din conducere pentru a incepe sa introducem predici in engleza, chiar daca nu la programele din biserica, dar macar la serile de tineret. Ani de zile am primit multe promisiuni dar aproape nimic nu sa facut concret. In sfirsit la inceputul anului 2007, impreuna cu inca 3 familii, am decis sa rezolvam aceasta problema. Am discutat cu copii nostri si-am decis sa incepem o noua biserica cu specific americano -roman. Doresc sa mentionez faptul ca plecarea noastra a fost discutata cu pastorul bisericii si noi am plecat fara sa incercam sa influentam pe altii din biserica. Ne-am rugat mult pentru acest lucru inainte sa-l facem. Cind am fost siguri ca este voia lui D-zeu sa facem acest pas, atunci l-am facut.

Cum decurg programele noastre?

1. Incepem cu timpul de lauda si inchinare, unde 2-3 cintari sunt in engleza, iar 2-3 in romaneste.

2. La fiecare program, aproape fara exceptii se predica 20-25 minute angleza, 20-25 minute romaneste.

3. Durata programelor este de o ora si jumatate pana la 2 ore.

4. Joia seara noi cei mai batrini ne adunam pentru rugaciune (doar rugaciune si marturii), iar tinerii au programul lor intr-o incapere alaturata. (tot ce fac ei joi seara este in engleza)

Doresc sa mentionez faptul ca dupa 30 minute de lauda si inchinare, biserica este asa de cercetata, incit predicile sunt asultate cu foarte mare seriozitate si atentie. Predicile care se tin in romaneste in general sunt traduse si proiectate si-n engleza. Totodata doresc sa mentionez faptul ca tinerii nostri au astazi mult mai mare respect fata de noi, datorita faptului ca noi am fost gata sa lasam pentru ei confortul traditiei si sa acceptam sa platim pretul, pentru a face acest lucru. (pret care n-a fost mic deloc)

Rezultatele dupa 1an si 2 luni:

a. Atit noi cei mai in virsta cit si copiii nostril, realizam ca am facut mari progrese in ceea ce priveste maturitatea si cresterea spirituala.

b. Implicarea noastra in comunitatea din jur si in domeniul misionar a crescut enorm.

c. Avem multi tineri, care vin cu regularitate desi nu mai frecventau nici o alta biserica. Unii dintre ei venind la noi, au afirmat ca se simnt foarte bine, fiindca sunt primiti cu multa dragoste, aceasta fiindca noi am renuntat la a-i judeca pe oameni (asa cum de fapt ne invata Biblia) si-i indemnam pe toti sa se apropie de D-zeu fara a-i judeca noi.

d. Am inceput cu 39 pesoane, iar la ora actuala, ca membri am trecut de 100. Ca participare sunt si pina 150-200 la unele programe. Asta in conditiile in care noi suntem in chirie intr-o sala de sport la o biserica americana, si n-am fost deloc laudati de celelalte biserici pentru acest lucru.

e. Se pune baza pe calitate, atit in ceea ce priveste cintarea, cit si predicarea Cuvantului.

f. Cu ajutorul lui D-zeu am cumparat un pamant, am depus planurile pentru aprobare la City of Glendale si speram ca de acum intr-un an, sa avem locul nostru de inchinare, un loc modest dar practic.
Pentru toate aceste toata slava o dam Celui ce merita, adica lui D-zeu.

Ce ii opreste pe liderii romani sa faca aceste lucruri pentru voi cei tineri?

a. Traditia.

b. Cei mai multi predicatori si pastori nu stapinesc limba engleza suficient, pentru a predica in engleza. Ca atare isi vor pierde locurile din frunte.

c. Egoismul. Multi nu se gindesc nici macar la mintuirea famililor lor, nici de cum la altii.

d. Lipsa cunoaşterii Cuvintului lui D-zeu. Din cauza ca nu cunoastem cuvintul lui D-zeu ne este frica de orice lucru nou.

f. Aroganta. Sunt atitia romani care inca mai cred ca au venit in America sa fie exemplu pentru americani. (haide sa fim seriosi). In ultimul timp tinem ocupata prima pagina a ziarelor americane, cu tot felul de lucruri urite pe care le fac romanii aici in America.

g. Ignoranta. Duhul vremii ,,I DONT CARE” se poate vedea tot mai mult in vietile noastre. Nu ne pasa de nimeni si de nimic. Ne bucuram cind auzim de cineva ca-i merge rau. Mie sa-mi fie binel.

Lista ar putea contina, dar ma opresc aici.

Cred ca este timpul sa ne trezim si sa punem in aplicare 1CORINTENI-13. Ar trebui sa-l citim in fiecare zi. Ma ingrozesc gindindu-ma, la ,,DRAMA BATRINILOR ROMANI DIN AMERICA”. In scurt timp daca nu ne trezim vom plati un pret mai mare decit tineri nostri de astazi. Daca nu-i intelegem, ei, unul cite unul (pe nesimtite) vor pleca din bisericile traditionale romanesti, ne vor lasa cu Catedralele noastre goale si vor merge acolo unde vor fi intelesi si vor putea si ei sa inteleaga. Sa nu uitam faptul ca timpurile cind bisericile se umpleau cu cei veniti din Romania s-au dus. Cei din Romania prefera se plece pentru un trai mai bun in Europa, la ce sa mai vina pina aici in America. Dragi frati slujitori, va rog sa va ginditi foarte sinceri si sa vedeti ca bisericile noastre traditionale, deja platesc un pret foarte mare si anume:

1. Atitia tineri care stau in biserica si sunt destul de ascultatori, nu neaparat ca sunt de acord cu noi, dar am reusit sa-i impingem la ipocrizie, fiindca numai asa li se da cit de cit importanta.
2. Cei care au avut curajul sa ne spuna ce nu le place, i-am impins afara din biserici si-am facut din ei niste rebeli.

E usor sa-i judecam, dar oare nu este timpul sa vedem daca nu cumva ne facem noi vinovati de calitatea credinciosilor din bisericile Romane. Este timpul sa ne trezim cu toti si sa dam valoare lucrurilor la care le da D-zeu valoare si sa eliminam tot ce nu are valoare in fata lui D-zeu. Cineva spunea un lucru si anume: Noi am dus copiii nostri la cresa sa fie crescuti, (fiindca noi am fost prea ocupati pentru a facem bani) iar copiii nostri ne vor duce la batrinete la aziluri. Eu zic, ca s-ar putea ca noi astazi sa-i ducem copiii nostri fortat la bisericile romanesti, iar ei sa ne duca fortat mai tirziu la bisericile americane. Ma rog D-lui sa nu se intimple aceste lucruri. Dar pentru a nu se intimpla aceste lucruri noi trebuie sa luam masuri si sa facem ceva cit mai curind. Am scris si pentru batrini (nu numai pentru tineri) fiindca stiu ca acest mesaj va fi citit si de cei mai batrini. S-ar putea ca nimeni sa nu-l ia in seama, dar eu m-am eliberat de-o povara pe care o port de mult timp pe inima. Dragi tineri, va iubesc si ma rog D-lui sa va dea multa rabdare cu noi cei mai batrini, iar in caz ca va hotariti sa va stabiliti in frumosul stat Arizona, nu uitati ca aici va asteapta o biserica plina de dragoste si gata sa raspunda nevoilor voastre spirituale.

GOD BLESS YOU ALL

Subscriu acestor opinii deşi sunt câteva puncte în care ar fi necesară poate o mică nuanţare. Şi în cazul în care nu simţim că ar trebui schimbat câte ceva “pe ici pe colo, prin punctele esenţiale” s-ar prea putea chiar să trăim în viitor o ne-dorită dramă a bătrânilor români din America.

(textele inserate au fost preluate in forma publicată iniţial)

Mă întreb - desigur, retoric - dacă nu cumva Biblia ar putea fi folosită ceva mai eficient?

When I got home from work last night, my wife demanded that I take her out to some place expensive…

Seara trecută când ne-am întors de la serviciu, soţia mi-a cerut să o duc într-un loc scump…

So I took her to a gas station!

Aşa că am dus-o la o benzinărie!

Psalmul 6 şi 7 însoţiţi de câte o imagine:

Psalmul-6

Psalmul 7

În perioada 23-25 Mai are loc la Phoenix; Conferinţa Anuală de Tineret de pe Coasta de Vest - West Coast Youth Conference 08, urmând ca luni 26 Mai de ziua eroilor, Memorial Day, toţi participanţii să se întâlnească la un picnic la Sahuaro Ranch Park. La ora la care scriu aceste prime impresii, prima întâlnire a avut deja loc.

Seara de vineri a marcat debutul Conferinţei şi s-a desfăşurat la Elim Romanian Pentecostal Church, biserica organizatoare. Muzica a fost asigurată pe tot parcursul serii de tinerii de la Emanuel Romanian Church of God, Anaheim, California. Mission One, aşa cum se numeşte această formaţie vocal-instrumentală, în spate cu un cor de 40-50 de tineri, a asigurat partea muzicală în prima seară a conferinţei, care a început cu o numărătoare inversă, iar la 4,3,2,1…0, în ropotele aplauzelor celor aflaţi în sală, a început prezentarea videoclipului pregătit de organizatori. A urmat Mission One cu un grupaj de cântece contemporane, în limba engleză, dintre care am remarcat în mod special invocarea prezenţei Divine prin versurile:

„Lead me to the Cross

Where your love poured out.”

Am remarcat de la început, chiar pe ultimul rând al sectorului de mijloc, pezenţa unui cuplu în vârstă, care se apropie de deceniul al optulea de viaţă. Nu au rezistat sărmanii nici măcar până la primul mesaj. Muzica a fost prea zgomotoasă, prea nouă, prea neînţeleasă pentru ei. I-am compătimit puţin. Nu pentru că au făcut efortul să vină la Biserică într-o seară de vineri şi au trebuit să plece după vreo 10 minute de la începere, ci pentru dezamăgirea pe care au trăit-o, derivată din incapacitatea de a înţelege cum poate cineva să dea slavă domnului făcând atâta larmă (ăsta e cuvântul pe care l-ar fi folosit bunicul în dreptul muzicii de genul celei cântate astăzi în cercurile de tineri sau în Bisericile ceva mai non-conformiste.)

Apoi a urmat primul vorbitor, Cristian Popa de la Happy Valley Romanian Pentecostal Church, care a început printr-o frază care cred că s-a vrut şocantă, sau în orice caz, de natură să atragă atenţia: „Voi începe printr-o afirmaţie care-i va supăra pe mulţi: Job-ul unui predicator este nu să spună ce este pe placul ascultătorilor, ci adevărul!” Corect, zic. Însă nu ştiu dacă a fost cea mai potrivită frază de început, după cum la fel de nesigur sunt şi în legătură cu mesajul care a urmat şi a fost expus în termeni mult prea drastici. Nu pentru că nu s-a spus adevărul, dar uneori adevărul spus într-un moment nepotrivit sau pe un ton nepotrivit, poate să nu aibă nici un impact, sau dimpotrivă, poate să genereze un efect invers. Ca o simplă opinie a unui ascultător de rând, îmi permit să-mi spun şi eu părerea şi să afirm că altfel trebuia să sune prima frază a primului mesaj de la o conferinţă de tineret la care au participat tineri din şapte state din jumătatea de vest a Americii.

Mi-a atras atenţia încă din debutul mesajului, comportamentul unui tânăr rămas pe podium, aşezat pe un scaun, lângă o masă, înconjurat de cabluri, microfoane, stative, instrumente, adică întraga recuzită a celor care performaseră anterior. De partea cealaltă a mesei era aşezat pe un alt scaun un alt tânăr, îmbrăcat decent, care citea ceva din Biblie. Pe lângă ei mai zăbovise unul dintre membrii trupei de laudă şi închinare. Tânărul care mi-a atras atenţia în mod deosebit avea un comportament ieşit din comun. Purta ochelari de soare, şi-a pus în ureche o cască şi răsfoia de zor o revistă. Pe cap purta o şapcă şi nu contenea să îl deranjeze pe vecinul de peste masă. Ba mai făcea şi tot felul de gesturi înspre public prin care dezaproba sau ironiza, după caz, pe vorbitorul care părea imperturbabil. Am fost intrigat doar pentru câteva secunde, deoarece oricât de ciudat ar putea să se comporte un artist – în cazul de faţă un muzician – nimeni nu putea să-şi permită să meargă aşa de departe. Nici măcar la o conferinţă de tineret. Mai târziu Cristian Popa face referire la cei doi, care iată, au şi nume: Steve şi Junior. Dacă la început Junior se comportă cât se poate de nepotrivit cu locul în care se află, după un timp, se uită înspre Biblia pe care Steve a lăsat-o închisă pe masă, întinde mâna, o atinge, îşi retrage mâna ca şi când ar fi atins un obiect incandescent, îndrăzneşte totuşi să o întredeschidă, apoi începe să citească din ea şi pare că ceea ce citeşte are efect asupra lui. Îşi scoate pe rând; şapca, ochelarii, casca ipod-ului şi încet-încet se luminează la faţă. În schimb Steve începe să răsfoiască revista, dă din cap admirativ şi îşi pune în grabă ochelarii, şapca şi căştile. Prin această schimbare de atitudine, Cristian Popa vrea să ilustreze că prieteniile rele strică obiceiurile bune, mai precis prietenia cu lumea te determină să îmbrăţişzei obiceiurile lumii. În concluzie C.P. prezintă Cuvântul lui Dumnezeu ca singur remediu.

O nouă repriză de laudă şi închinare cu cei de la Mission One ne îndeamnă să ne încredem tot mai tare în Isus, Salvatorul:

Saviour, He can move the mountains

My God is Mighty to save,

He is Mighty to save,

Forever author of salvation

He rose and conqured the grave,

Jesus conqured the grave.

Al doilea mesaj este expus de invitatul de pe coasta de Est, Adi Tişe, care vorbind cam jumătate în limba engleză şi jumătate în româneşte, începe spunând: „It is colder in Arizona than Chicago!”. Plecând de la tema conferinţei „Not of this world”, Adi Tişe vorbeşte despre identitate şi despre furtul de identitate, vorbeşte despre primul furt de identitate încă de la început, din Grădina Eden, apoi expune şi explică paradoxul din Efeseni 2:1-2 „(1)Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, (2) în care trăiaţi odinioară…”, apoi dezvoltă ideea cetăţeniei cereşti din acelaşi capitol adrest de Pavel bisericii din Efes „De aceea voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care Sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului: (12) aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. (13) Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos…….. (19) Aşa dar, voi nu mai Sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci Sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu…”, pentru ca în final să vorbească despre adevărata noastră identitate în Hristos: 2 Corinthians 5:17 „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus…”

La final, pe muzica aceleiaşi trupe din California, ne-am despărţit cu gândul la concertul de muzică creştină de mâine de la ora prânzului, care se va desfăşura la Phoenix Convention Center.

(va urma)