“Lucrarea mea de laudă este pentru Împăratul”. Aşa îşi încheia Petru Dugulescu Cuvîntul Înainte la prima sa colecţie de poezii, intitulată atât de sugestiv: “Călătorii Enigmatici”
Petru Dugulescu, a fost unul dintre cei mai cunoscuţi păstori din România. A fost cunoscut datorită credinţei sale, datorită lucrării sale de slujire în plan spiritual, social şi chiar politic şi nu în ultimul rând, datorită poeziei scrise şi adesea recitate chiar de el însuşi. Şi o făcea cu atâta pasiune…
În poezia „Sunetul anilor” îşi exprima convingerea că anii, care ni se duc, ca un sunet, vor duce cu ei în veşnicie melodia vieţii trăite pe pământ.
Ni se duc anii ca un sunet
Şi nu se mai întorc-napoi
Dar nu se stinge-al lor răsunet,
În veşnicia de apoi.
Ducând cu ei o melodie,
A unei vieţi de pe pământ,
Se scurg cu toţii-n veşnicie,
Trecând în ea, peste mormânt…
Crucea dă sens existenţei noastre pe acest pământ, unde suntem tributari timpului, care îşi pune nemilos amprenta pe noi. Iată cum ilustrează Petru Dugulescu aceste gânduri în poezia „Călătorii Enigmatici”:
………………………………………………
Când timpul care trece prin mine,
Îmi ninge-n păr omătul ancestral,
Pe-oceanul înnoptărilor haine,
Eu unde mă îndrept? Spre care mal?
……………………………………………….
Prin timpul care vine şi se duce,
Am fi doar enigmatici călători;
De n-ai fi împlântat în el o cruce
Şi ziua-ntâi… cu a-nvierii zori!
Nu i-a fost frică de moarte. A scris aşa de frumos: „Aştept să-mi sfârşesc aşteptarea…” Aşteptarea exprimată, în mod repetat, în „Credeu” s-a sfârşit, pentru el. Această flacără a aşteptării necontenite, s-a stins odată cu sfârşirea alergării lui la capătul strâmtului drum:
…………………………………………..
Aştept revărsarea luminii
În bezna cea lungă şi grea,
Aştept să-nflorească smochinii,
Doritele roade să-şi dea.
Aştept biruinţa dreptăţii
În veacul cel rău şi nedrept,
Aştept marea zi a răsplăţii,
Pământul cel nou îl aştept!
………………………………………..
Aştept să-mi sfârşesc aşteptarea
Şi veghea din noaptea de-acum
Alerg să-mi sfâşesc alergarea
La capătul strâmtului drum!
În ultimele două strofe ale poeziei „Îţi mulţumesc” Petru Dugulescu vorbeşte parcă profetic, ilustrând starea de fericire şi părtăşia desăvârşită cu Cel pe care l-a iubit atât de mult şi l-a slujit cu dăruire:
………………………………………..
Acum sunt plin de fericire,
Şi-ţi cânt, Isuse, ne-ncetat
Slăvind sublima Ta iubire
Prin care m-ai răscumpărat.
Mi-e plin de voioşie glasul,
Te preamăresc necontenit!
Şi sunt cu Tine la tot pasul,
Isuse, Domnul meu iubit!
