Marcel Iures - De-as vorbi…

Un fişier audio pe care chiar trebuie sa-l ascultaţi! O versiune a capitolului 13 din prima epistolă a apostolului Pavel scrisă Bisericii din Corint, ca un râu de mătase care unduieşte lin printre imagini şi sensuri, într-o interpretare… de neuitat.

De-as vorbi… (1 Corinteni 13)

Biserica în tranziţie

Ni se întâmplă adesea să reacţionăm diferit de ceilalţi, uneori chiar şi în situaţii obişnuite. Amănunte lipsite de o semnificaţie aparte, cum ar fi: aflarea unei veşti, vizionarea unor imagini, citirea unei cărţi, audiţia unei melodii, o vizită banală, sau contactul cu o persoană, ne pot marca uneori profund, pentru o perioadă îndelungată.

Îmi amintesc cu nostalgie, de modul în care am fost marcat cândva, mai înspre prima tinereţe, de vizionarea unei casete video primită din Anglia. Printre altele, era o secvenţa din finalul programului unei Biserici mari, cand un păstor înalt, corpolent, cu favoriţi mari şi cu barbă, cu un aer de nobleţe de undeva de pe la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, înălţa o rugăciune de mulţumire şi imediat dupa aceea, întreaga biserică, stând în picioare, cu cărţile de cântări în mâini, cântau acompaniaţi de o orchestră numeroasă, cu un cor în spate, şi cântau atât de frumos minunatele versuri ale cunoscutului imn creştin: GOD BE WITH YOU TILL WE MEET AGAIN, compus în 1882 de William G. Tomer, pe versurile lui Jeremiah E Rankin, publicate cu doi ani mai devreme.

God be with you till we meet again;
By His counsels guide, uphold you,
With His sheep securely fold you;
God be with you till we meet again.

Refren

Till we meet, till we meet,
Till we meet at Jesus’ feet;
Till we meet, till we meet,
God be with you till we meet again.

Mi-a placut aşa de mult modul lor de părtăşie în cântare, fiecare având cartea de cântări deschisă, ba la un moment dat aveam şi prim-planul unei fetiţe de vreo 10-12 ani care cânta cu atâta seriozitate încât deschidea gura larg, încercând o dicţie ca la lecţiile de canto, încât din acel moment, am simţit că aş vrea să mă închin şi eu lui Dumnezeu într-o asemenea biserică. Toate păreau la locul lor, vedeam în tot ce se întampla un amestec de competenţă, bun-gust şi seriozitate. Ce mai, aveau clasă!

Acum, când trecem de la modernism la postmodernism, stau şi mă întreb; care este modelul de Biserică eficientă, care îşi îndeplineşte cel mai bine menirea de a transfera păcătoşi din Imperiul Întunericului în Împărăţia Luminii.

Old ChurchNew Church

 

 

 

 

 

 

 

După Mark Driscoll, de la Mars Hill Church, Seattle, WA, Bisericile americane pot fi clasificate în trei categorii:

  • Biserica Model 1.0 – o biserică instituţională (aparţine unei instituţii, îşi desfăşoară activitatea într-un cadru organizat), tradiţională (se bazează deja pe o anume tradiţie) şi este definită de următoarele caracteristici:
    • Context cultural modern
    • Biserica se bucură de prestigiu în societate, pe plan cultural.
    • Păstorii se bucură de autoritate şi propovăduiesc morala creştină.
    • În cadrul slujbelor bisericii sunt nelipsite: corurile, robele, imnurile, orga.
    • Misiunea se face prin intermediul denominaţiei (confesiunii) sau a agenţiilor specialzate, atât când e vorba de trimiterea misionarilor, cât şi de finanţare.

Datorită faptului că Modelul 1.0 de biserică devine tot mai nepopular, acesta este înlocuit tot mai mult de:

  • Biserica Model 2.0 – o biserică contemporană, având următoarele caracteristici:
    • Contextul cultural constă în tranziţia de la modernism la postmodernism
    • Lupta pentru a recâştiga prestigiul cultural pierdut.
    • Păstorii sunt un fel de administratori, general manageri, care administreasză piaţa spirituală asigurând cu eficienţă programe şi asistenţă spirituală pentru membri (clienţi), un fel de (CEO - chief executive officer).
    • Serviciile bisericeşti sunt influenţate de cultura pop a anilor 80 şi 90 şi se folosesc trupe de laudă şi închinare, chitare acustice, instrumente electronice, dramatizări, pantomime, pentru a-i atrage pe oameni la Evanghelie.
    • Biserica îşi finanţează proprii misionari, trimiţându-i peste mări şi ţări.

Astăzi, cele mai multe biserici americane se încadrează în tiparul Modelului 2.0, dar apare la orizont:

  • Biserica Model 3.0 – o biserică mai proeminentă, misionară, caracterizată prin:
    • Context cultural postmodern, pluralist.
    • Biserica îşi acceptă marginalizarea din punct de vedere cultural.
    • Păstorii sunt misionarii locali.
    • În cadrul serviciilor bisericeşti se îmbină formele vechi cu cele actuale, cu specific local.
    • Misionarismul este “glocal” (global şi local).

Unde ne aflăm noi?

Aceste considerente pe marginea tipului de biserică locală, pot genera analize serioase şi extrem de eficiente în vederea armonizării tendinţelor, care nu de puţine ori pot fi chiar antagonice.

Ma gândesc să postez într-un viitor apropiat o analiza specifică a situaţiei bisericilor române din Statele Unite, care pe lângă tranziţia anevoioasă de la modernism la postmodernism şi mult comentatul conflict dintre generaţii, sunt marcate şi de un conflict între culturi; tinerii formându-se într-un context cultural total diferit de cel în care s-au format părinţii lor. Suntem într-un moment de răscruce şi dacă nu înţelegem momentul şi nu luăm decizii corecte, consecinţele s-ar putea să fie ireparabile. Cel puţin pentru o generaţie.

IN MEMORIAM PETRU DUGULESCU

Cu deosebita onoare anuntam intalnirea “In Memoriam Petru Dugulescu”, cel care a fost Patriarhul Evanghelicilor din Romania, pastor, poet si parlamentar. Intalnirea va avea loc: Duminica, 10 februarie, ora 10 - 12 la Biserica “Harul” Bucuresti, str.Rasaritului nr.59 si luni, 11 februarie, orele 18 - 20 in Aula Universitatii Biblice din Romania, str.Rasaritului nr.59

Vor participa:

Marioara Dugulescu – sotia

Eunice & Ligia Dugulescu – fiice

Pastor Laurentiu Timis

Pastor Marius Cimpoae

Pastor Vlad Octavian - ucenic

Copiii de la casa “Fratii lui Onisim”

 

Se va face lansarea cartilor scrise de Petru Dugulescu, recital de poezie (Eunice & Ligia Dugulescu si poezii audio recitate de autor).

Va asteptam cu drag.

 

Dr. Ioan Ceuta

RSVP: 0722.356.625

 

ROMANIAN BIBLE UNIVERSITY ASSEMBLIES OF GOD ROMANIA

OFFICE:

Rasaritului 59, sect 6

Bucharest-Romania,

cod 061206

Tel/Fax:+40- 21-777-0795

+40-21-444-3199

Cell: +40-722-356- 625

MAILING ADDRESS:

P.O.Box 76-132 cod 062590

Bucharest-Romania

E-mail:mmceuta@yahoo.com

www.ubr.ro

www.aog.ro

www.harul.org.ro

www.predici.ro

Expresii… spirituale

Motto:  „…Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit” (Iacov 3:2)

      Nu-i aşa că aţi auzit de multe ori expresii de genul: „Cu ajutorul Domnului, am reuşit să-mi cumpăr o casă nouă”, sau… „Cu ajutorul Domnului, mi-am schimbat maşina”, sau… „Cu ajutorul Domnului, am reuşit la examen”. Sunt oameni care apreciază acest limbaj, deşi de prea multe ori, el este doar un limbaj convenţional, doar un simplu ambalaj. Cu toate acestea, sunt sigur că unii folosesc acest limbaj în modul cel mai sincer, convinşi că doar Dumnezeu i-a ajutat să realizeze lucrul respectiv. Argumrntele ulterioare sunt valabile atât pentru unii, cât şi pentru ceilalţi.

       Pe de o parte, cred că nu trebuie să folosim un ton atât de declarativ în ceea ce priveşte viaţa noastră de credinţă. Prefer o oarecare discreţie, ca şi în privinţa facerii de bine, ceva de genul: „…să nu ştie stânga ce face dreapta(Matei 6:3). Nu ne urcăm pe acoperişul casei să strigăm: „Uitaţi-vă la mine cât sunt de spiritual!” Iar expresii de genul celor enunţate mai sus, sunt de natură să atragă atenţia. Şi nu neapărat asupra Domnului şi a ceea ce poate să facă El! Poate ca într-un fel, aceste expresii –  cel puţin aparent –  se aseamănă destul de bine cu cele din rugăciunea fariseului de la templu. (Luca 18:10-14)

       Pe de altă parte, construcţia este fundamental greşită. „Cu ajutorul Domnului, am…”,   „Cu ajutorul Domnului, mi-am…”, „Cu ajutorul Domnului, eu…” Care va să zică, eu am reuşt să fac, să obţin, să realizez, dar mai aveam nevoie de ceva ajutor. Şi Domnul mi l-a dat. Nu, nu, nu! De o mie de ori nu! Acesta este spiritul veacului pe care îl trăim. Nu recunoaşteţi algoritmul? Eu în centrul universului şi toate celelalte gravitează în jurul meu. Inclusiv Dumnezeu sare în ajutor, oridecâte ori am nevoie, că doar sunt copilul Său. Chiar şi Ioan 3:16 scos din context, poate să ne încurajeze în această direcţie. Prin termenul de umanism secular, denumim această  filozofie umanistă care susţine raţiunea, morala, şi justiţia şi respinge în mod explicit ritualurile şi ceremoniile ca mijloc de a afirma poziţia faţă de viaţă, respingând astfel transcendentalul. Această filozofie îl pune pe om în prim-plan, iar doctrina prosperităţii – din păcate – dă apă la moară, într-o măsură substanţială, acestei filozofii draconice.

       Am ajuns în acest punct nevralgic, pornind de la o expresie nevinovată, cu aparenţe de înaltă spiritualitate. Ce este de făcut? Recomandarea mea este una foarte simplă. Haideţi să nu fim mai catolici decât papa! Sau dacă unii vor neapărat să îşi exprime credinţa lor sinceră în dependenţa permanentă de Dumnezeu, ar fi recomandabil să înlocuiască expresia: „Cu ajutorul Domnului eu/am…”, cu alte expresii mult mai potrivite, mai biblice, expresii care să evidenţieze suveranitatea lui Dumnezeu, ca şi în exemplul dat de apostolul Iacov în epistola sa, la cap.4 v.15: „Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”  

       În loc de concluzie, voi parafraza ceea ce spunea odată cineva, atât de frumos:

La început, în dreptul oricărei realizări spuneam… EU.

După ce am început să-L cunosc pe Dumnezeu, am început să spun: EU şi DUMNEZEU.

Mai apoi, făcând progrese în procesul de maturizare spirituală, m-am deprins să spun: DUMNEZEU şi EU.

Acum, ajuns la o cunoaştere mai profundă a Lui, nu pot spune decât: numai DUMNEZEU!