Mai mult decât cuvinte…

Motto:  „…Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit” (Iacov 3:2)

      Nu-i aşa că aţi auzit de multe ori expresii de genul: „Cu ajutorul Domnului, am reuşit să-mi cumpăr o casă nouă”, sau… „Cu ajutorul Domnului, mi-am schimbat maşina”, sau… „Cu ajutorul Domnului, am reuşit la examen”. Sunt oameni care apreciază acest limbaj, deşi de prea multe ori, el este doar un limbaj convenţional, doar un simplu ambalaj. Cu toate acestea, sunt sigur că unii folosesc acest limbaj în modul cel mai sincer, convinşi că doar Dumnezeu i-a ajutat să realizeze lucrul respectiv. Argumrntele ulterioare sunt valabile atât pentru unii, cât şi pentru ceilalţi.

       Pe de o parte, cred că nu trebuie să folosim un ton atât de declarativ în ceea ce priveşte viaţa noastră de credinţă. Prefer o oarecare discreţie, ca şi în privinţa facerii de bine, ceva de genul: „…să nu ştie stânga ce face dreapta”(Matei 6:3). Nu ne urcăm pe acoperişul casei să strigăm: „Uitaţi-vă la mine cât sunt de spiritual!” Iar expresii de genul celor enunţate mai sus, sunt de natură să atragă atenţia. Şi nu neapărat asupra Domnului şi a ceea ce poate să facă El! Poate ca într-un fel, aceste expresii –  cel puţin aparent –  se aseamănă destul de bine cu cele din rugăciunea fariseului de la templu. (Luca 18:10-14)

       Pe de altă parte, construcţia este fundamental greşită. „Cu ajutorul Domnului, am…”,   „Cu ajutorul Domnului, mi-am…”, „Cu ajutorul Domnului, eu…” Care va să zică, eu am reuşt să fac, să obţin, să realizez, dar mai aveam nevoie de ceva ajutor. Şi Domnul mi l-a dat. Nu, nu, nu! De o mie de ori nu! Acesta este spiritul veacului pe care îl trăim. Nu recunoaşteţi algoritmul? Eu în centrul universului şi toate celelalte gravitează în jurul meu. Inclusiv Dumnezeu sare în ajutor, oridecâte ori am nevoie, că doar sunt copilul Său. Chiar şi Ioan 3:16 scos din context, poate să ne încurajeze în această direcţie. Prin termenul de umanism secular, denumim această  filozofie umanistă care susţine raţiunea, morala, şi justiţia şi respinge în mod explicit ritualurile şi ceremoniile ca mijloc de a afirma poziţia faţă de viaţă, respingând astfel transcendentalul. Această filozofie îl pune pe om în prim-plan, iar doctrina prosperităţii – din păcate – dă apă la moară, într-o măsură substanţială, acestei filozofii draconice.

       Am ajuns în acest punct nevralgic, pornind de la o expresie nevinovată, cu aparenţe de înaltă spiritualitate. Ce este de făcut? Recomandarea mea este una foarte simplă. Haideţi să nu fim mai catolici decât papa! Sau dacă unii vor neapărat să îşi exprime credinţa lor sinceră în dependenţa permanentă de Dumnezeu, ar fi recomandabil să înlocuiască expresia: „Cu ajutorul Domnului eu/am…”, cu alte expresii mult mai potrivite, mai biblice, expresii care să evidenţieze suveranitatea lui Dumnezeu, ca şi în exemplul dat de apostolul Iacov în epistola sa, la cap.4 v.15: „Voi, dimpotrivă, ar trebui să ziceţi: „Dacă va vrea Domnul, vom trăi şi vom face cutare sau cutare lucru.”  

       În loc de concluzie, voi parafraza ceea ce spunea odată cineva, atât de frumos:

La început, în dreptul oricărei realizări spuneam… EU.

După ce am început să-L cunosc pe Dumnezeu, am început să spun: EU şi DUMNEZEU.

Mai apoi, făcând progrese în procesul de maturizare spirituală, m-am deprins să spun: DUMNEZEU şi EU.

Acum, ajuns la o cunoaştere mai profundă a Lui, nu pot spune decât: numai DUMNEZEU!