Mai mult decât cuvinte…

Ni se întâmplă adesea să reacţionăm diferit de ceilalţi, uneori chiar şi în situaţii obişnuite. Amănunte lipsite de o semnificaţie aparte, cum ar fi: aflarea unei veşti, vizionarea unor imagini, citirea unei cărţi, audiţia unei melodii, o vizită banală, sau contactul cu o persoană, ne pot marca uneori profund, pentru o perioadă îndelungată.

Îmi amintesc cu nostalgie, de modul în care am fost marcat cândva, mai înspre prima tinereţe, de vizionarea unei casete video primită din Anglia. Printre altele, era o secvenţa din finalul programului unei Biserici mari, cand un păstor înalt, corpolent, cu favoriţi mari şi cu barbă, cu un aer de nobleţe de undeva de pe la sfârşitul secolului al nouăsprezecelea, înălţa o rugăciune de mulţumire şi imediat dupa aceea, întreaga biserică, stând în picioare, cu cărţile de cântări în mâini, cântau acompaniaţi de o orchestră numeroasă, cu un cor în spate, şi cântau atât de frumos minunatele versuri ale cunoscutului imn creştin: GOD BE WITH YOU TILL WE MEET AGAIN, compus în 1882 de William G. Tomer, pe versurile lui Jeremiah E Rankin, publicate cu doi ani mai devreme.

God be with you till we meet again;
By His counsels guide, uphold you,
With His sheep securely fold you;
God be with you till we meet again.

Refren

Till we meet, till we meet,
Till we meet at Jesus’ feet;
Till we meet, till we meet,
God be with you till we meet again.

Mi-a placut aşa de mult modul lor de părtăşie în cântare, fiecare având cartea de cântări deschisă, ba la un moment dat aveam şi prim-planul unei fetiţe de vreo 10-12 ani care cânta cu atâta seriozitate încât deschidea gura larg, încercând o dicţie ca la lecţiile de canto, încât din acel moment, am simţit că aş vrea să mă închin şi eu lui Dumnezeu într-o asemenea biserică. Toate păreau la locul lor, vedeam în tot ce se întampla un amestec de competenţă, bun-gust şi seriozitate. Ce mai, aveau clasă!

Acum, când trecem de la modernism la postmodernism, stau şi mă întreb; care este modelul de Biserică eficientă, care îşi îndeplineşte cel mai bine menirea de a transfera păcătoşi din Imperiul Întunericului în Împărăţia Luminii.

După Mark Driscoll, de la Mars Hill Church, Seattle, WA, Bisericile americane pot fi clasificate în trei categorii:

• Biserica Model 1.0 – o biserică instituţională (aparţine unei instituţii, îşi desfăşoară activitatea într-un cadru organizat), tradiţională (se bazează deja pe o anume tradiţie) şi este definită de următoarele caracteristici:
  • Context cultural modern
  • Biserica se bucură de prestigiu în societate, pe plan cultural.
  • Păstorii se bucură de autoritate şi propovăduiesc morala creştină.
  • În cadrul slujbelor bisericii sunt nelipsite: corurile, robele, imnurile, orga.
  • Misiunea se face prin intermediul denominaţiei (confesiunii) sau a agenţiilor specialzate, atât când e vorba de trimiterea misionarilor, cât şi de finanţare.

Datorită faptului că Modelul 1.0 de biserică devine tot mai nepopular, acesta este înlocuit tot mai mult de:

• Biserica Model 2.0 – o biserică contemporană, având următoarele caracteristici:
  • Contextul cultural constă în tranziţia de la modernism la postmodernism
  • Lupta pentru a recâştiga prestigiul cultural pierdut.
  • Păstorii sunt un fel de administratori, general manageri, care administreasză piaţa spirituală asigurând cu eficienţă programe şi asistenţă spirituală pentru membri (clienţi), un fel de (CEO - chief executive officer).
  • Serviciile bisericeşti sunt influenţate de cultura pop a anilor 80 şi 90 şi se folosesc trupe de laudă şi închinare, chitare acustice, instrumente electronice, dramatizări, pantomime, pentru a-i atrage pe oameni la Evanghelie.
  • Biserica îşi finanţează proprii misionari, trimiţându-i peste mări şi ţări.

Astăzi, cele mai multe biserici americane se încadrează în tiparul Modelului 2.0, dar apare la orizont:

• Biserica Model 3.0 – o biserică mai proeminentă, misionară, caracterizată prin:
  • Context cultural postmodern, pluralist.
  • Biserica îşi acceptă marginalizarea din punct de vedere cultural.
  • Păstorii sunt misionarii locali.
  • În cadrul serviciilor bisericeşti se îmbină formele vechi cu cele actuale, cu specific local.
  • Misionarismul este “glocal” (global şi local).

Unde ne aflăm noi?

Aceste considerente pe marginea tipului de biserică locală, pot genera analize serioase şi extrem de eficiente în vederea armonizării tendinţelor, care nu de puţine ori pot fi chiar antagonice.

Ma gândesc să postez într-un viitor apropiat o analiza specifică a situaţiei bisericilor române din Statele Unite, care pe lângă tranziţia anevoioasă de la modernism la postmodernism şi mult comentatul conflict dintre generaţii, sunt marcate şi de un conflict între culturi; tinerii formându-se într-un context cultural total diferit de cel în care s-au format părinţii lor. Suntem într-un moment de răscruce şi dacă nu înţelegem momentul şi nu luăm decizii corecte, consecinţele s-ar putea să fie ireparabile. Cel puţin pentru o generaţie.