Mai mult decât cuvinte…

Glendale este una din suburbiile oraşului Phoenix, al patrulea oraş ca mărime din statul Arizona, cu o populaţie de cca. 240.000 de locuitori, unul dintre oraşele care înregistrează cele mai dinamice ritmuri de creştere de pe întreg teritoriul Statelor Unite. La începutul lunii februarie, oraşul Glendale a găzduit cel mai important eveniment sportiv al anului 2008: celebrul SUPER BOWL XLII, desfăşurat pe noua arenă cu 65.000 de locuri, o arenă multifuncţională, printre altele şi gazdă a echipei de fotbal american Cardinals. În interiorul limitelor oraşului se află Glendale Municipal Airport şi Luke Air Force Base. De asemenea, oraşul beneficiază de acces la autostrăzile Interstate 10 şi 17, prin intermediul autostrăzii 101 Loop, care intersectează oraşul prin Nord şi prin Vest.

Undeva, în partea de Nord a oraşului Glendale, aproape de intersecţia străzilor 51 şi Bell, se află Cathedral Christian Center, un centru creştin apaţinător denominaţiei Church of God, care are în componenţă o grădiniţă, o şcoală elementară şi Biserica. Aşa cum am mai amintit într-unul dintre articolele anterioare, în incinta acestui centru creştin îşi desfăşoară activitatea şi Biserica Română „Apele Vii” (Living Waters Romanian Church), o biserică tânără, care a luat fiinţă în prima parte a lunii Mai 2007, ca răspuns la o nevoie acută şi anume; armonizarea diferenţelor de ordin cultural determinate de mediul de provenienţă (România şi Statele Unite), pe de o parte, şi difrenţele determinate de aparteneţa la generaţii diferite, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, nevoia de a preveni sau modera un potenţial dublu conflict; între generaţii şi între culturi. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru faptul că, alături de alţii, m-a ales şi pe mine să particip la realizarea acestui proiect extraordinar, în care, practic, facem pionierat.

În urmă cu o lună, am aflat de la gazdele noastre americane, că pe data de 30 Martie, CARMAN, cunoscutul solist de muzică creştină contemporană, va fi prezent la Cathedral Christian Center, pentru a susţine două concerte, în cadrul programelor de dimineaţă, de la orele 9 şi 11 a.m. Am hotărât încă de atunci ca vom avea, ca şi în mod obişnuit, programul de laudă şi închinare în cântare şi rugăciune, de la orele 10 a.m., iar de la orele 11, vom participa împreună cu fraţii americani, la cel de al doilea concert al dimineţii. Şi aşa s-a şi întâmplat.

Carman, (Carman Dominic Licciardello) un bărbat extrem de agreabil, în vârstă de 52 de ani, dotat cu mult talent, motivat de o dorinţă extraordinară de a salva suflete de la pierzare, intră în scenă pe fondul unor puternice ropote de aplauze. Începe prin a ne povesti cum încă din copilărie, crescut într-o familie de italieni din New Jersey, într-o atmosferă de cântec şi voie bună, aşa cum le şade bine unor italieni care se respectă, începe să bată tobele şi să cânte la ghitară, iar mai apoi, pe la 16 ani, începe să cânte şi vocal. După evocarea unor momente din coplăria şi tinereţea sa, începe să cânte. Cântă şi vorbeşte, vorbeşte şi cântă. Le face pe amândouă la fel de bine. Este ajutat de o voce extraordinară. De fapt, pe la sfârşitul anilor ’80, mai precis între anii 1987 şi 1989, este ales de către cititorii publicaţiei Charisma ca solistul vocal favorit. În 1990, Billboard Magazine recunoscând influenţa semnificativă lui Carman in lumea muzicii creştine, îl numeşte, pentru întâia oară: “Contemporary Christian Artist of the Year”. Este recompensat cu 15 albume de aur şi de platină şi vinde peste 10 milioane de discuri. Deţine recordul celor mai mari concerte ale unui solist de muzică creştină din istorie: 80.000 spectatori la un concert în aer liber în Charlotte, Carolina de Nord, 71.132 spectatori într-o incintă acoperită, pe Texas Stadium, şi cel mai mare număr de bilete vândute vreodată la un concert de muzică creştină contemporană, cu cele 50.000 de bilete vândute la Johannesburg, în Africa de Sud. Revenind în cochetul sanctuar al Cathedral Christian Center, îl ascult cântând, fie cu „negativ” (accompaniment soundtrack), fie acompaniat de corul şi trupa de laudă şi închinare din loc, plimbându-se cu mare uşurinţă printre genurile muzicale care, toate, i se potrivesc de minune. Trece de la pop, rock, sau balade, la muzica pentru copii sau la cea de laudă şi închinare, cu o naturaleţe de invidiat. Asemeni întregii asistenţe, sunt cuprins şi eu o puternică emoţie, atunci când se cântă, în dialog cu publicul:

„I feel Jesus, I feel Jesus,

I feel Jesus in this place,

Yes, my soul does burn within me,

I feel Jesus in this place.”

Imi place dialogul continuu cu publicul, îndemnurile transmise de această voce de radio, pe fond muzical, care netezesc cărarea următorului imn de laudă. Acum e rândul cunoscutei piese: „This is my Bible”. Dialogul continuă, cam în felul următor:

(Alright now I want y’all to settle down now. See this, what I got in my hand? I’m gonna tell ya little bit about it! Listen to me.)

This is my Bible! I am what it says I am,
I have what it says I have,
I’ll do what it says I’ll do.
Ya’ll this is my Bible,
It has given me new life,
Because it is the Word of God!

(Can ya help me sing?)

This is my Bible (This is my Bible)
I am what it says I am, (Am what it says I am)
I have what it says I have, (Have what it says I have)
I’ll do what it says I’ll do. (Do what it says I’ll do)
This is my Bible, (This is my Bible)
It has given me new life,
It is (it is) the Word (the Word) of God (of God)!

(Let me tell ya about it now)

When I’m lost and gone astray,
It helps me find my way!
When I quote it I will see,
The devil has to flee!

Urmeză şi câteva piese cu influenţe negro spiritual, sau… rap. Mă uit în sală. Americanii n-au nici o problemă, în vreme ce familia de români aşezată cu două rânduri mai în faţă – fapt pentru care le pot urmări reacţiile – este vădit incomodată. Sora, pe la jumătatea celei de a cincea decade a vieţii, cu baticul împăturat sub formă de eşarfă, dă din cap nemulţumită, încercând să-şi exprime dezamăgirea prin gesturi. Mă uit şi la alţii. Sunt mulţi români veniţi de pe la alte biserici. Dacă cei tineri se leagănă în ritmul muzicii, cei mai în vârstă nu-şi prea găsesc locul. Cred că aşteaptă cu mare nerăbdare încheierea slujbei. Îi văd răsuflând uşuraţi, oridecâteori Carman ne spune să ne aşezăm, sau începe să vorbească. Acum, a ales textul din Ioan 11. Vorbeşte despre învierea lui Lazăr. Vorbeşte despre dezamăgirea surorilor lui Lazăr, despre reproşul pe care aceste îl fac Domnului Hristos, dojenindu-l:

Marta i-a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu! (Ioan 11:21)

Aceleaşi socoteli greşite şi astăzi: „Dacă aş fi ştiut…”, „Dacă nu ascultam de…”, „Dacă s-ar mai întoarce odată timpul înapoi…”, „Mai bine aş fi…”, „De ce am…, sau de ce n-am…?”, etc.

Apoi, Carman punctează foarte bine, atrăgându-ne atenţia că, deseori, acolo unde noi vedem sfârşitul, falimentul, sau acel final nedorit, Dumnezeu vede un nou început. Piatra de la mormântul unui Lazăr intrat în putrefacţie, nu era pentru Isus un final tragic, ci un nou început, un nou episod în viaţa acelei familii şi chiar un nou episod în viaţa întregii comunităţi.

Înspre final se cântă cu toată lumea:

I have decided to follow Jesus,

No turning back, no, never back.

Urmează chemarea la altar, rugăciunea şi privesc feţele câtorva brăzdate de lacrimi. Mă gândesc la valoarea extraordinară a fiecărui suflet, în ochii lui Dumnezeu şi îmi zic; dacă un singur suflet s-a împăcat astăzi cu Domnul, a meritat efortul unei deplasări de la Nashville, Tennessee până aici, în Glendale, Arizona.

La final, aşa cum am şi început, am răspuns solicitării invitatului special, repetând în cor cu întraga asistenţă:

„Jesus is the best thing that ever happened to me”

In loc de final; două link-uri Carman:

CARMAN – Satan Bite The Dust!

http://www.youtube.com/watch?v=SswiYEXZrIg

CARMAN LIVE! – I SURRENDER ALL – THE OLD RUGGED CROSS….

http://www.youtube.com/watch?v=p149gIie-7Y