În perioada 23-25 Mai are loc la Phoenix; Conferinţa Anuală de Tineret de pe Coasta de Vest - West Coast Youth Conference 08, urmând ca luni 26 Mai de ziua eroilor, Memorial Day, toţi participanţii să se întâlnească la un picnic la Sahuaro Ranch Park. La ora la care scriu aceste prime impresii, prima întâlnire a avut deja loc.
Seara de vineri a marcat debutul Conferinţei şi s-a desfăşurat la Elim Romanian Pentecostal Church, biserica organizatoare. Muzica a fost asigurată pe tot parcursul serii de tinerii de la Emanuel Romanian Church of God, Anaheim, California. Mission One, aşa cum se numeşte această formaţie vocal-instrumentală, în spate cu un cor de 40-50 de tineri, a asigurat partea muzicală în prima seară a conferinţei, care a început cu o numărătoare inversă, iar la 4,3,2,1…0, în ropotele aplauzelor celor aflaţi în sală, a început prezentarea videoclipului pregătit de organizatori. A urmat Mission One cu un grupaj de cântece contemporane, în limba engleză, dintre care am remarcat în mod special invocarea prezenţei Divine prin versurile:
„Lead me to the Cross
Where your love poured out.”
Am remarcat de la început, chiar pe ultimul rând al sectorului de mijloc, pezenţa unui cuplu în vârstă, care se apropie de deceniul al optulea de viaţă. Nu au rezistat sărmanii nici măcar până la primul mesaj. Muzica a fost prea zgomotoasă, prea nouă, prea neînţeleasă pentru ei. I-am compătimit puţin. Nu pentru că au făcut efortul să vină la Biserică într-o seară de vineri şi au trebuit să plece după vreo 10 minute de la începere, ci pentru dezamăgirea pe care au trăit-o, derivată din incapacitatea de a înţelege cum poate cineva să dea slavă domnului făcând atâta larmă (ăsta e cuvântul pe care l-ar fi folosit bunicul în dreptul muzicii de genul celei cântate astăzi în cercurile de tineri sau în Bisericile ceva mai non-conformiste.)
Apoi a urmat primul vorbitor, Cristian Popa de la Happy Valley Romanian Pentecostal Church, care a început printr-o frază care cred că s-a vrut şocantă, sau în orice caz, de natură să atragă atenţia: „Voi începe printr-o afirmaţie care-i va supăra pe mulţi: Job-ul unui predicator este nu să spună ce este pe placul ascultătorilor, ci adevărul!” Corect, zic. Însă nu ştiu dacă a fost cea mai potrivită frază de început, după cum la fel de nesigur sunt şi în legătură cu mesajul care a urmat şi a fost expus în termeni mult prea drastici. Nu pentru că nu s-a spus adevărul, dar uneori adevărul spus într-un moment nepotrivit sau pe un ton nepotrivit, poate să nu aibă nici un impact, sau dimpotrivă, poate să genereze un efect invers. Ca o simplă opinie a unui ascultător de rând, îmi permit să-mi spun şi eu părerea şi să afirm că altfel trebuia să sune prima frază a primului mesaj de la o conferinţă de tineret la care au participat tineri din şapte state din jumătatea de vest a Americii.
Mi-a atras atenţia încă din debutul mesajului, comportamentul unui tânăr rămas pe podium, aşezat pe un scaun, lângă o masă, înconjurat de cabluri, microfoane, stative, instrumente, adică întraga recuzită a celor care performaseră anterior. De partea cealaltă a mesei era aşezat pe un alt scaun un alt tânăr, îmbrăcat decent, care citea ceva din Biblie. Pe lângă ei mai zăbovise unul dintre membrii trupei de laudă şi închinare. Tânărul care mi-a atras atenţia în mod deosebit avea un comportament ieşit din comun. Purta ochelari de soare, şi-a pus în ureche o cască şi răsfoia de zor o revistă. Pe cap purta o şapcă şi nu contenea să îl deranjeze pe vecinul de peste masă. Ba mai făcea şi tot felul de gesturi înspre public prin care dezaproba sau ironiza, după caz, pe vorbitorul care părea imperturbabil. Am fost intrigat doar pentru câteva secunde, deoarece oricât de ciudat ar putea să se comporte un artist – în cazul de faţă un muzician – nimeni nu putea să-şi permită să meargă aşa de departe. Nici măcar la o conferinţă de tineret. Mai târziu Cristian Popa face referire la cei doi, care iată, au şi nume: Steve şi Junior. Dacă la început Junior se comportă cât se poate de nepotrivit cu locul în care se află, după un timp, se uită înspre Biblia pe care Steve a lăsat-o închisă pe masă, întinde mâna, o atinge, îşi retrage mâna ca şi când ar fi atins un obiect incandescent, îndrăzneşte totuşi să o întredeschidă, apoi începe să citească din ea şi pare că ceea ce citeşte are efect asupra lui. Îşi scoate pe rând; şapca, ochelarii, casca ipod-ului şi încet-încet se luminează la faţă. În schimb Steve începe să răsfoiască revista, dă din cap admirativ şi îşi pune în grabă ochelarii, şapca şi căştile. Prin această schimbare de atitudine, Cristian Popa vrea să ilustreze că prieteniile rele strică obiceiurile bune, mai precis prietenia cu lumea te determină să îmbrăţişzei obiceiurile lumii. În concluzie C.P. prezintă Cuvântul lui Dumnezeu ca singur remediu.
O nouă repriză de laudă şi închinare cu cei de la Mission One ne îndeamnă să ne încredem tot mai tare în Isus, Salvatorul:
Saviour, He can move the mountains
My God is Mighty to save,
He is Mighty to save,
Forever author of salvation
He rose and conqured the grave,
Jesus conqured the grave.
Al doilea mesaj este expus de invitatul de pe coasta de Est, Adi Tişe, care vorbind cam jumătate în limba engleză şi jumătate în româneşte, începe spunând: „It is colder in Arizona than Chicago!”. Plecând de la tema conferinţei „Not of this world”, Adi Tişe vorbeşte despre identitate şi despre furtul de identitate, vorbeşte despre primul furt de identitate încă de la început, din Grădina Eden, apoi expune şi explică paradoxul din Efeseni 2:1-2 „(1)Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, (2) în care trăiaţi odinioară…”, apoi dezvoltă ideea cetăţeniei cereşti din acelaşi capitol adrest de Pavel bisericii din Efes „De aceea voi, care altădată eraţi Neamuri din naştere, numiţi netăiaţi împrejur de către aceia care se cheamă tăiaţi împrejur, şi care Sunt tăiaţi împrejur în trup de mâna omului: (12) aduceţi-vă aminte că în vremea aceea eraţi fără Hristos, fără drept de cetăţenie în Israel, străini de legămintele făgăduinţei, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume. (13) Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară eraţi depărtaţi, aţi fost apropiaţi prin sângele lui Hristos…….. (19) Aşa dar, voi nu mai Sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci Sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu…”, pentru ca în final să vorbească despre adevărata noastră identitate în Hristos: 2 Corinthians 5:17 „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus…”
La final, pe muzica aceleiaşi trupe din California, ne-am despărţit cu gândul la concertul de muzică creştină de mâine de la ora prânzului, care se va desfăşura la Phoenix Convention Center.
(va urma)
