Mai mult decât cuvinte…

La data de 4 Iulie, chiar de sărbătoarea naţională a ţării în care şi-a trăit ultimii 29 de ani, fratele Liviu Olah a plecat dintre noi. Am aflat trista veste de la Liviu Ţiplea, păstorul Bisericii Betania din Los Angeles.

Poate că nu aş fi scris nimic despre moartea fratelui Liviu Olah, dacă nu ar fi existat acele evenimente din 1977, despre care relatează fratele Ioan Bunaciu în fragmentul pe care îl voi reda ceva mai jos, când obligat de împrejurări, dar nu fără cunoştinţa şi voia lui Dumnezeu, fratele Liviu Olah a ajuns să slujească în Arad, la Biserica de pe strada Dâmboviţei, care funcţiona ilegal, biserică desfiinţată de altfel, de autorităţile comuniste ale vremii, urmând ca ulterior în incinta acestei clădiri să funcţioneze o sifonărie şi un dispensar medical.

Deşi aveam doar 16 ani şi iată, au trecut aproape trei decenii de la acele evenimente, îmi amintesc cu mare emoţie de clădirea ne-finisată interior, ticsită de oameni dornici după Cuvântul Domnului. Trebuia să vii din timp, ca să prinzi un loc mai bun. Deoarece veneam dintr-un cartier îndepărtat, pe jos şi cu tramvaiul, de obicei nu mai găseam loc decât la balcon, în picioare, în poziţii în care nu prea vedeam mare lucru, dar mă mulţumeam să ascult cum acest bărbat înzestrat de Dumnezeu cu mult curaj, vestea cu o deosebită înţelepciune Cuvântul Domnului. Faptul că Liviu Olah era urmărit, obstrucţionat şi persecutat de către comunişti, nu l-a putut opri niciodată. Aceasta m-a determinat să-l privesc, prin ochii mei de adolescent, ca pe un mare erou. Dar iată ce spune Ioan Bunaciu, în cartea sa intitulată: “Bisericile creştine baptiste din România intre anii 1994 – 1990″, Editura Universităţii Bucureşti, 2002; pagina 174:

“În 1973 Covaci N. care era pastorul Bisericii nr. II din Oradea şi preşedinte al Uniunii l-a adus ca pastor asistent pe Liviu Olah, care era originar din Oradea. A făcut facultatea de Drept la Bucureşti şi s-a înscris la seminarul nostru, fără sa-l termine. El s-a căsătorit la Timişoara şi, după ce Popovici Petru a plecat in SUA, biserica l-a ales pe Olah ca pastor prin 1968. Nu după multă vreme, Departamentul cultelor a voit sa-l destituie. Uniunea, ca sa-l salveze, l-a transferat in cercul bisericesc Făget şi de aici, în 1973, a fost transferat ca pastor in Biserica nr. II Oradea.

Prin Liviu Olah s-a făcut o mare trezire în biserică. Avea mesaje puternice de pocăinţă, membrii bisericii şi-au înnoit viaţa, au început o viaţă de rugăciune şi foarte mulţi si din afara bisericii au venit la pocăinţă. Aşa că, in 1974 a ţinut 4 botezuri, cu un total de 400 noi convertiţi, iar la 8 decembrie 1974 a botezat 150 de persoane. In 1977, Olah a intenţionat să oficieze un botez în râul Crişul Repede (care străbate Oradea), botez care l-a anunţat de la amvon cu 3 luni înainte de data fixată, îndemnând biserica să se roage pentru acest eveniment. Autorităţile s-au sesizat şi i-au cerut sa renunţe la un asemenea botez. Olah n-a cedat şi în sâmbăta premergătoare datei botezului, un inspector general din departamentul Cultelor i-a ridicat carnetul de pastor. Duminica următoare Olah nu a ţinut botezul (si daca ar fi voit nu ar fi putut să-l ţină pentru că era mobilizată multă miliţie; de fapt în oraş nu se putea oficia, pentru că pe malurile Crişului sunt case, iar in afara oraşului erau semănături). În acea duminică în Biserica nr. II din Oradea a predicat Iosif Ţon, care era pastor la Ploieşti, iar lângă el stătea Olah ca un miel jertfit. Şi din duminica aceea Ţon Iosif a rămas pastor la Oradea, iar Olah a plecat la Arad şi a lucrat un timp in biserica baptista Arad-Bujac, care funcţiona fără aprobarea Departamentului Cultelor. Aici Olah a adunat o audienţă numeroasă. Dar prin 1979 a plecat in SUA, ca pastor la Biserica Romana din Detroit. Aşa s-a încheiat in România capitolul Olah Liviu, care în vremea aceea era cel mai bun evanghelist din ţară şi care aduna la evanghelizări în biserici mase mari de ascultători. “

Pascu Geabou, unul dintre colegii lui de la Seminarul Teologic Baptist din Bucureşti îşi reaminteşte:

Invatasem nu de mult la Istoria Baptistilor, despre fratii nostrii anabaptisti care, sub sub domnia Mariei Tereza, au putrezit de vii prin inchisori. Eram cu Liviu la rugaciune, sus la mansarda cladirii nr.2 a Seminarului, si-mi aduc aminte cind se ruga zicind: “Doamne ! Daca va trebui sa putrezim si noi de vii in inchisorile comuniste, da-ne putere s-o facem cu bucurie pentru Numele Tau ! Amin!”

Fratele Liviu Olah a avut parte să guste din cupa amară a persecuţiei într-o Românie căzută pe mâinile comuniştilor, apoi, în ultima parte a vieţii s-a putut bucura de libertatea pe care i-a oferit-o America, iar acum, Dumnezeu a hotărât să îl cheme acasă spunându-i:

„Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău.” Matei 25:21