Mai mult decât cuvinte…

Dacă mă uit în urmă, scrutând orizontul de dincolo de cele 365 de zile, mă simt ca un puştan desculţ, cu călcâiele bătătorite de piatra care îşi scoate la iveală colţii, prin pătura moale şi groasă a prafului de pe uliţă şi se uită cu jind la domnişorii de bani gata, care umblă îmbrăcaţi în costume scumpe, cumpărate de la oraş. Le admiră cu reverenţă ghiozdanele de piele, în care aceştia au cărţi cu fotografii colorate, caiete cu foi albe şi tot felul de alte lucruri, pe care el, le râvneşte mai mult decât orice pe lume. Dar nu poate decât să se întoarcă repede la cercul lui zgomotos, pe care îl aleargă cât cuprind uliţele şi cît ţine ziua de lungă. Ajuns într-un târziu la costum şi la ghiozdanul cu cărţi, caiete şi la acele lucruri mult râvnite, constată că, între timp, cei pe care îi admira odată s-au schimbat şi ei. Unii şi-au cumpărat biciclete, alţii scooter, alţii maşină sau computer. Într-un final, înţelept, îşi dă seama că singura lui competiţie reală este el însuşi.