100 de ani de la naşterea lui Richard Wurmbrand

”A flower,

if you bruise it

under your feet,

rewards you

by giving you

its perfume.”

 

Richard Wurmbrand

.

 

(Fie-mi permisă parafrazarea)

 

.

Floarea,

pe care-o zdrobeşti

sub picior,

te va recompensa,

dăruindu-ţi

parfumul ei.”

.

 

Richard Wurmbrand

 

 

 

richard-wurmbrand

Aş cum a spus, ca un fin observator al realităţilor înconjurătoare, Richard Wurmbrand a şi trăit la fel, răspândind o mireasmă care s-a răspândit în mai toată lumea. El a fost o floare a cărei zdrobire a dăruit lumii frumuseţi fără de care, mulţi dintre noi, am fi mult mai săraci astăzi.

 

Richard Wurmbrand a fost omul pe care l-am admirat cel mai mult. Model de curaj şi demnitate, în pofida blândeţei care îl făcea să pară vulnerabil. L-am întâlnit doar de două ori în viaţă şi odată am şi purtat un scurt dialog cu el. M-am simţit mic, în prezenţa lui. Siguranţa, determinarea, calmul şi totodată forţa pe care o emana fără să facă nici cel mai mic efort, toate acestea mă copleşeau. El a rămas întipărit pentru totdeauna în memoria mea ca un apostol al vremurilor moderne, demn de cinste, aici printre noi şi demn de un loc special lângă Domnul pe care l-a slujit cu o credincioşie exemplară.

 

Dacă ar mai fi trăit câţiva ani în plus, doar câţiva, Richard Wurmbrand ar fi împlinit astăzi 100 de ani. Deşi persecutat, prigonit, bătut, prost hrănit, ajuns de mai multe ori în pragul morţii, este uimitor modul în care Dumnezeu a hotărât să îl răsplătească pe Richard cu o viaţă lungă de aproape 92 de ani, o bătrâneţe fericită, încununată de satisfacţii, dorind parcă să ne lase să înţelegem că El, Dumnezeul neschimbător îşi împlineşte făgăduinţele făcute încă din vechime poporului Său ales şi urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor lor.

 

La ora la care pregătesc acest material comemorativ, aici în Arizona suntem încă pe 23 Martie. Mai sunt puţine minute până la momentul în care luna Martie îşi va schimba cea de a 24-a filă a propriului calendar. La ora 0:00, voi posta aceste gânduri în acea mică pătrăţică a spaţiului virtual pe care îl deservesc, cu speranţa că citiorul va zăbovi câteva momente meditând cu admiraţie la extraordinara lucrare de slujire a lui Richard Wurmbrand.

 

Şi poate acest moment de meditaţie se va constitui, de ce nu, într-un mic imbold pe planul slujirii personale.

3:16

Ce însemnătate pot avea aceste două numere, puse în ordinea de mai sus? După topica scrierii datei la americani, asta ar însemna 16 Martie. Când spunem 9:11, nimeni nu are nici cel mai mic dubiu că se face referire la 11 Septembrie, data tragicului atac terorist din 2001. Pentru că m-am născut pe data de 16 Martie, am avut şi eu o mică tresărire, la vederea acestui titlu pe rafturile uneia dintre librăriile creştine de aici din oraşul Glendale, Arizona. „3:16”. Sigur că nu mi-a fost deloc greu să realizez că e vorba de ceea ce numeam noi, încă din copilărie: „versetul de aur al Bibliei”, adică Ioan capitolul 3, versetul 16. Şi am cumpărat cartea lui Max Lucado. Asta se întâmpla anul trecut, în 2008, deşi cartea văzuse lumina tiparului cu un an înainte, în 2007.

lucado Se ştie că Max Lucado este unul dintre cei mai citiţi autori creştini. A scris peste 50 de cărţi, vânzările depăşind incredibila cifră de 50 milioane exemplare. Cărţile lui apar cu regularitate pe listele de bestsellers ale prestigioselor: Publishers Weekly, USA Today şi New York Times. Max Lucado a fost numit: „America’s Pastor” de către revista Christianity Today, iar în 2005, Reader’s Digest îl numeşte: The Best Preacher in America”. A fost present în emisiuni televizate la: The Fox News Channel, NBC Nightly News, Larry King Live, şi USA Today. A fost ales ca vorbitor la National Prayer Breakfast, iar printre alte titluri şi distincţii a câştigat de opt ori ECPA Gold Medallion. Pastorul senior al Oak Hills Church din San Antonio, Texas, este binecunoscut şi iubit. De data aceasta, a ales şi un verset biblic binecunoscut şi iubit, cu care îşi intitulează inspirat lucrarea: „3:16 – The Numbers of Hope”. Dacă 9:11 reprezintă în memoria americanilor numerele teroarei şi disperării, 3:16 se vor numerele speranţei.

3-16

S-a prevăzut că 3:16 va fi un de mare succes de piaţă, şi cei care au prognozat aceasta nu s-au înşelat de loc. Autorul foarte bine cotat, Ioan 3:16 – un verset biblic mult îndrăgit, alegera titlului „3:16 – The Numbers of Hope” foarte inspirată şi atrăgătoare; iată ingredientele care au dus într-adevăr, la un succes de piaţă extraordinar.

Pe lângă cartea propriuzisă, au mai apărut:

- „3:16 – The Numbers of Hope” – Audio CD

- Traduceri în limbile: Spaniolă, portugheză, germană, suedeză, olandeză, coreeană, japoneză şi chineză.

- „3:16 – The Numbers of Hope” – Ediţie pentru adolescenţi

- 3:16 – The Numbers of Hope” – DVD pentru grupe mici de studiu

- „3:16 – The Numbers of Hope”- The Church Experience Work Book

- „3:16 – Songs of Hope” – CD, DVD şi carte

- „3:16 – Stories of Hope”

- Alte accesorii (calendare, semne de carte, cutii accesorii, plachete, bannere, tricouri şi şepci inscripţionate, ceşti de porţelan cu inscripţia 3:16, chiar şi o colecţie de bijuterii „3:16” de la „Bob Siemon Designs”, ş.a.)

În ceea ce priveşte conţinutul, Max Lucado nu îşi propune elaborarea unui tratat teologic de profunzime, ci se vrea mai degrabă o provocare de la inimă, către mintea şi inima cititorului, fără a-l solicita intellectual într-o măsură substanţială. „3:16 – The Numbers of Hope” nu este altceva decât o exegeză a ceea ce numeşte Max Lucado “Hope Diamond of the Scripture” (Diamantul speranţei Sfintelor Scripturi), pe parcursul căreia foloseşte mult imagini, ilustraţii, metafore, aşa încât explicarea unor termeni greceşti şi semnificaţia lor contextuală nu se constituie deloc într-o lectură aridă. Ca exemplu, voi face referire la dialogul imaginar dintre Max (autorul) şi Pluto, cea de a noua (fostă) planetă a sistemului Solar, retrogradată la ragul de asteroid, primind şi un nou nume: asteroidul #134340, pe motiv că nu a întrunit satndardele sistemului Solar. Înţelegându-i frustrarea lui Pluto, care astăzi e în sistem, mâine afară, deoarece acel comitet al oamenilor de ştiinţă întrunit la Praga şi-a permis să-l declasifice şi să-l retrogradeze pe motiv că e prea mic, prea înghesuit, incompatibil, etc., Max Lucado crează pe lângă dialogul dintre el şi corpul ceresc, şi un cuvânt nou, extrem de viu şi plin de vigoare: plutoed (îndrăznesc formularea în limba română: plutonat).

Adică respins fără motiv, votat afară de către niste oameni care nici nu il cunosc indeajuns, subiectivi. Ni s-a întâmpat probabil tuturor în viaţă să ne simţim trataţi asemeni lui Pluto, adică… plutonaţi! Max Lucado se introduce cu această imagine puternică în capitolul 4 al cărţii, pentru că vrea să ilustreze cât mai viu cu putinţă forţa extraordinară cu care răspunde Dumnezeu unuia care se simte asemeni lui Pluto, frustrat şi nedreptăţit, prin verbul de deschidere, „vârf de lance” a iubi! (Fiindcă atât de mult a iubit…)

Mesajul incubat în cele 29 de cuvinte din Ioan 3:16 (Versiunea Cornilescu), este unul extrem de dens, concentrat. Autorul foloseşte pe parcursul celor 12 capitole ale cărţii 130 de pagini de dezvoltare pentru a scoate la lumină sensurile şi semnificaţiile celor 29 de cuvinte. Adaugă apoi, ca material ajutător, „Only Jesus: 40 Days with the Son”, într-un fel, propunerea unui itinerar de 40 de zile împreună cu Iisus, material în care se pare că autorul foloseşte fragmente din alte lucrări scrise de el anterior.

Lucrarea reprezintă, în opinia mea – şi nu numai – un excelent material evanghelistic, bine conceput, uşor de parcurs şi mai ales, atractiv, începând de la titlu şi până la mijloacele literare folosite de un autor atât de experimentat, cum este Max Lucado.

Elemente noi în cazul pastorului Fred Winters, împuşcat în biserică.

Dacă în urmă cu câteva ore The Telegraph anunţa că evenimentul de la First Baptist Church din Maryville s-a petrecut „în jurul orei nouă”, ei revin asupra momentului relatând că Larry Trent, Director al Poliţiei Statului Illinois a declarat că un om înarmat a pătruns în sanctuar imediat după ora 8:00 a.m.

 

Se precizează, de asemenea, că a folosit o armă semiautomată de calibru .45.

 

Un alt element nou apărut este faptul că pastorul Winters în încercarea de a se apăra, a respins cu Biblia pe care o ţinea în mână, primul dintre cele patru gloanţe, împrăştiind în jur un fel de confetti rezultat din impactul glonţului cu paginile subţiri ale Bibliei, făcându-i pe enoriaşi să creadă iniţial că ar fi vorba de o pastişă. Doi dintre enoriaşi l-au imobilizat pe agresor, care scoţând un cuţit i-a rânit atât pe cei doi, cât şi pe sine însuşi.

 

O altă informaţie vine din partea purtătorului de cuvânt al St. Louis University Hospital, Lora Keller. Aceasta a făcut public faptul că atât agresorul, cât şi Terry Bullard, (39) – unul dintre cei doi enoriaşi care l-au imobilizat pe agresor, au fost operaţi la St. Louis University Hospital, duminică seara fiind într-o stare destul de critică. Cealaltă victimă, Keith Melton, a fost tratat şi externat de la Gateway Regional Medical Center.

 

Între timp, au sosit multe mesaje de condoleanţă, atât pentru familia pastorului Winters, cât şi pentru comunitatea locală, dintre care menţionez doar două: Franklin Graham, preşedinte al „Billy Graham Evangelistic Association” şi al „Samaritan’s Purse”, a spus într-o declaraţie de presă: „A fost o bucurie să-l întâlnesc recent pe pastorul Winters în St. Louis. Mă aşteptam să colaborez cu el în această vară. Îi vom simţi lipsa cu multă durere.” (Când făcea această declaraţie, Franklin Graham făcea referire la vizita pe care a intreprins-o Winters la St. Louis cu puţin timp în urmă, în vederea pregătirii turneului „Rock the River”, un turneu de concerte pentru tineri care urma să se desfăşoare în această vară..

 

Congresmenul republican John Mondy Shimkus, reprezentanta al Districtului 19 Illinois, reales în 2008 pentru cel de al 7-lea termen, a spus: “Doresc să transmit condoleanţe familiei pastorului Winters şi întregii familii a First Baptist Church. Acesta este un eveniment tragic şi voi continua să mă rog pentru toţi cei atinşi de el.”

 

Aşa cum se anunţase anterior, la Metro Community Church in Edwardsville s-a ţinut slujba de rugăciune, unde pastoral Mark Jones de la First Baptist a îndemnat mulţimea celor prezenţi să-şi regăsească echilibrul spiritual, în urma “acestui atac al forţelor iadului”.

El a mai spus: “Avem nevoie să ne asigurăm în inimile noastre şi să ne întărim convingerea că pastoral Fred Winters a ajuns în acel loc pe care noi îl numim Cer”. “Biserică”, a mai spus el, “diavolul există! Astăzi, am putut vedea rezltatele existenţei diavolului şi a influenţei lui.”

.

Informaţii preluate după Cynthia M. Ellis şi Associated Press

Pastorul Bisericii Baptiste din Maryville, Illinois a fost împuşcat mortal în timpul slujbei

Agenţiile de presă americane au anunţat în această dimineaţă ştirea tragică, conform căreia un bărbat a deschis focul asupra pastorului în interiorul sanctuarului bisericii (First Baptist Church), împuşcându-l mortal.

Departamentul de poliţie din Maryville a raportat că atacatorul a înaintat înspre podium unde pastoral Fred Winters predica cu înflăcărare. Incidentul s-a petrecut în timpul primei slujbe de dimineaţă la Biserica baptistă de la adresa 7110 State Route 162, slujbă la care participau circa 150 de credincioşi. Illinois State Police a preluat investigaţia, la cererea poliţiei locale, a anunţat Trooper Ralph Timmins.

Conform declaraţiei lui Timmins, enoriaşii i-au relatat cum, în jurul orei 9 a.m., atacatorul a urcat pe podiumul unde predica pastorul Winters şi după un scurt schimb de cuvinte, a scos un pistol cu calibrul .45 cu care l-a împuşcat pe acesta. Apoi, continuă Timmins: „…atacatorul a luat un cuţit cu care a început să–şi producă răni.” Doi dintre enoriaşi au suferit răni uşoare în încercarea de a-l opri pe atacator să se rănească.

Enoriaşii au mai relatat faptul că atacatorul a reuşt totuşi, să se rănească grav, tăindu-se la gât.

Credncioşii sosiţi pentru al doilea program al dimineţii, au fost şocaţi la aflarea celor întâmplate şi cei care au mai dorit să participe la o slujbă, au fost duşi la Bethel Baptist Church în Troy.

Police Master Timmins a declarat că „un număr cât mai mare de martori vor fi audiaţi în următoarele ore.”

Pastorul Winters a locuit în Edwardsville împreună cu soţia sa, Cindy şi copiii.

Metro Community Church din Edwardsville va ţine un program de rugăciune în această seară la ora locală 6:00 p.m.