Când am scris aceste versuri, am fost tentat să intitulez poemul: “Rugă nebună”. Mi se părea, într-un fel, un titlu mai potrivit. Cererea locuitorilor din Gadara ca Isus să plece de la ei, în urma săvârşirii unui miracol de proporţii, este o rugă nebună. Dar având în vedere faptul că până la urmă, lucrurile intră în normal şi strigătul din final nu este altceva decât o rugă, cât se poate de “normală”, am intitulat poemul simplu: “Rugă”.
Referinţe biblice:
Marcu 5:1-17
Luca 5:1-8
Doamne, lasă-ne-n mizeria noastră,
Lasă-ne şi pleacă de la noi,
Lasă porcii noştri să mai pască
Bălării şi pajişti de gunoi.
Nu-i nimic dacă printre morminte
Bântuie-ndrăciţi nebuni şi goi,
Lasă-ne cu tulburarea noastră,
Lasă-ne şi pleacă de la noi.
Nu te vrem prin preajmă, prin Gadara,
Căci ne place-a ne scălda-n noroi,
Lasă-ne-n necurăţia noastră,
Lasă-ne şi pleacă de la noi.
Jos, pe ţărmul mării Galileii
Petru glăsuieşte dureros:
O, Isuse, pleacă de la mine,
Pleacă, fiindcă sunt un păcătos.
Mii şi mii rebeli de-a lungul vremii
L-au respins voit, în suflet goi
Şi prin faptele fărădelegii
I-au spus: „Doamne, pleacă de la noi”.
Dar privind la viaţa lor, în urmă,
Am văzut sfârşitul lor amar;
Fericirea, clipă fără urmă,
Iar durerea; veac fără hotar.
Mi-am simţit atunci, ca dintr-o dată,
Sufletu-ngheţat de vânturi reci
Şi din inimă am zis: „O, Doamne,
Niciodată de la mine să nu pleci!”
