Ionatan Pirosca – Un ultim omagiu

La solicitarea lui Octavian Curpas de a publica acest text si pe blogul meu – solicitare facuta prin e-mail – redau textul integral, fara nici o modificare, cu mentiunea ca autorii acestui text sunt Zaharia Bonte (Bruxelles, Belgia) si Octavian Curpas (Phoenix, Arizona) si articolul a mai aparut pe site-ul Phoenix Mission (http://phoenixmission.org/)

Poetul creştin Ionatan Piroşca a intrat în veşnicie la numai 52 de ani.

Motto: “Sub umbra Ta e ziuă”
(din “Poema iubirii” de Ionatan Piroşca)

Vineri, 16 aprilie 2010, la ora 19:50, poetul creştin Ionatan Piroşca a plecat Acasă, la Tatăl Ceresc. Scriitorul s-a stins din viaţă în oraşul său natal, Brăila. În urma sa rămân părinţii, soţia – Sorina şi cele două fiice – Eva şi Rebeca. Înhumarea a avut loc luni, 19 aprilie 2010, la ora 14:00, în cimitirul din Chişcani.
“Era un om tânăr încă, atât în trup, cât şi în spirit”
Ionatan Piroşca “a pornit în această călătorie în deplină împăcare cu Dumnezeu şi cu lumea, despovărându-se de dureri şi încercări cumplite. Domnul S-a îndurat de el şi a avut parte de o suferinţă relativ scurtă, dar destul de greu de suportat, mai ales amintindu-ne că era chinuit de mai multe probleme de sănătate… Acum, nu îl mai doare nimic şi poate merge pe propriile picioare, aşa cum nu mai reuşise de mult prea îndelungă vreme. Şi nu îl mai chinuie niciun fel de îngrijorări sau tulburări, toate spulberandu-se ca un fum efemer.
Era un om tânăr încă, atât în trup, cât şi în spirit: deşi se pregătea să încheie cel de al 52-lea an petrecut în această lume, era plin de viaţă, umor şi iubire de Dumnezeu şi, mai ales, era un veşnic îndrăgostit de poezie, care a constituit cel mai mare dar al Domnului pentru existenţa lui”, mărturiseşte Sorina Piroşca.
Un rol important în viaţa lui Ionatan Piroşca l-a jucat biserica în care şi-a petrecut ultimii doi ani de viaţă – biserica Metanoia din Brăila, o comunitate frumoasă, unită, proaspătă şi animată de credinţă, unde poetul şi soţia sa s-au simţint întotdeauna, acasă. Aici, Ionatan Piroşca şi-a petrecut ultimele ore în trup de ne-slavă, alături de mulţi dintre cei care i-au oferit un loc special în inima şi în viaţa lor.

La Brăila

Odată cu trecerea în eternitate a lui Ionatan Piroşca, ne despărţim de un mare talent pe care Domnul l-a lasat printre noi numai două etape din viaţă : tinereţea şi maturitatea. Ionatan Piroşca s-a născut în 1958, într-o familie de creştini baptişti. La Brăila, poetul a terminat şcoala generală şi liceul. Ionatan Piroşca a început să scrie stihuri de îndată ce a deprins literele. Avea doar opt ani când a aşternut primele rime pe hârtie, fără să ştie că se apucase de ceva special, de o activitate complexă. Pentru el, versurile pe care le-a plăsmuit au fost o exprimare a întregii sale vieţi. Poeziile lui se remarcă printr-un stil literar inconfundabil, în care calitatea se împleteşte cu mesajul izvorât dintr-un autentic fundament ideatic creştin.
Lui Ionatan Piroşca “îi plăcea să stea în aer liber, să privească oamenii, să se inspire din evenimente cotidiene şi să le transforme în artă. Pur şi simplu, îi plăcea să jongleze, să facă tot felul de acrobaţii, să se joace născocind cuvinte intraductibile în alte limbi… În ultima vreme, se gândea serios să înceapă să scrie proză (deja i-a apărut un volum care se pare că a fost foarte “gustat”). Din păcate, Dumnezeu a decis sa îi întrerupă toate proiectele mult mai curând decât a crezut el…”, spune Sorina Piroşca.

Şapte volume de versuri creştine

Licenţiat al Facultăţii de Teologie, Ionatan Piroşca a debutat publicistic cu două grupaje de poezie publicate în anul 1984 de revista Astra, din Braşov. În acelaşi an, poetul obţine şi primele două premii la concursuri literare naţionale. Abia după zece ani, în 1994, după mai multe premii şi recunoaşteri publicistice prin diverse reviste literare, Ionatan Piroşca debutează editorial cu placheta Cu faţa la cruce. Poetul brăilean ne-a lăsat şapte volume de poezii cu tematică creştină – Cu faţa la cruce (1994), Tabla înmulţirii cu cerul (1998), Poema iubirii (2001), Liniştea dintre două tăceri (2004), Ferestrele Împărăţiei (2006) – volumul de suflet al poetului, Iertare pentru ghimpi (2007), Trecerea prin icoană 1 (2009). Primele patru volume pot fi descărcate de pe blog-ul lui Ionatan Piroşca, la adresa http://ionatan.wordpress.com/. De asemenea, o prezentare a cărţilor lui poate fi vizualizată pe http://tarabacufluturi.blogspot.com/.

“Cartea Iov în versuri”

 Sâmbătă, 24 aprilie, era programată lansarea celui mai recent volum de versuri semnat Ionatan Piroşca – Trecerea prin icoană. Din nefericire, poetul nu a mai apucat să asiste la acest important eveniment. De altfel, în ultimele luni de viaţă, scriind pentru “Cartea Iov în versuri” (fiecare verset din această carte a Bibliei devenea o poezioară de două strofe a câte şase versuri fiecare), poetul spunea că se identifică pe sine în suferinţele lui Iov… şi credea că Dumnezeu îl va izbăvi în acelaşi chip minunat… Dar se pare că Dumnezeu a avut un plan şi mai bun pentru el…

“Cuvinte la schimb”

 “Din punctul meu de vedere, creştinismul nu este numai o influenţă în poezie, ci însăşi concepţia mea despre lume şi viaţă, care stă la baza întregii mele existenţe şi a tuturor manifestărilor mele”, spunea poetul Ionatan Piroşca. În lumina acestor cuvinte, în 2001, acesta iniţiază un grup literar creştin pe Internet, intitulat Cuvinte la schimb. Şapte ani mai târziu, în 2008, Ionatan Piroşca devine membru al Uniunii Scriitorilor din România. Considerat a fi cel mai mare poet român creştin în viaţă, Ionatan Piroşca aparţinea unei categorii speciale de oameni – cei care au trăit în două regimuri, două secole, în două stări şi mai ales au avut de înfruntat nevolnicia vremilor, a regimurilor şi a semenilor. Oamenii aceştia au un mesaj deosebit de transmis. Pe deasupra tuturor acestor strângeri şi constrângeri şi şerpuiri printre şi pe sub stânci – adică bolovani – prietenul şi fratele Ionatan, mereu încrezător şi visător, s-a născut şi a trăit cu măiestria cuvântului clar rostit şi rostuit, purtător de valenţe, de taine şi învăţăminte. Aşa l-a primit, aşa ni l-a dăruit.

Acum, la trecerea lui în lumea drepţilor, fie-mi îngăduit „iubiţi iubitori” ai cuvântului care înalţă, care învaţă şi mai ales care luminează, fie-mi îngăduit să aduc omagiul nostru al tuturor… omului care a luptat cu sabia cuvântului, cu paloşul exprimării calde şi neduplicitare.

„Omul ca semn de întrebare”

 L-am cunoscut în tumultul bătăliei pentru promovarea versului românesc şi creştinesc, în inimaginabilă lui trăire a cuvântului armonios „pe stil nou” de care a rămas legat toată viaţă lui. Era riguros în tot ce scria şi ce făcea. Evita cu sârg polemicile de orice natură, iar atunci când nu le putea ocoli cu niciun chip era aprig şi neînduplecat. Argumentul lui forte era: „Viaţa mea atârnă doar de mila lui Dumnezeu şi se număra oricum în zile… De ce m-aş face vrăşmaş adevărului ce mi-a fost revelat? Îl voi mărturisi aşa cum l-am primit, oricare ar fi preţul pe care va trebui să-l plătesc!”

După ce a petrecut ani lungi în scaunul cu rotile şi s-a obişnuit cu gândul că „trebuie să mor”, îmi scria cu ceva timp în urmă: „Mă simt şi trăiesc atât de bine cât o poate face UN OM care tocmai a primit un al doilea diagnostic mortal!”.

Şi astfel, pentru cel care se numea pe sine „Omul ca semn de întrebare”, puntea suferinţelor s-a rupt şi el a trecut de partea cealaltă unde e pace.

«Jurnalul scrierii iubirii»

L-am preţuit şi l-am citit pe poetul Ionatan Piroşca. Am început cu cartea «Sabia Domnului şi a lui Ghedeon» pe care mi-a dăruit-o cu dedicaţie. Apoi am tras cu urechea şi am aruncat privirea pe «Cuvinte la schimb», însă serialul riguros şi amplu, publicat pe site-ul poetului, intitulat «Jurnalul scrierii iubirii», ar putea să vă, convingă pe oricare dintre dumneavoastră cei care iubiţi poezia, că ne despărţim de un mare talent pe care Domnul l-a lăsat printre noi.

Oare cum ar fi arătat şi ce tezaur poetic ne-ar fi lăsat Ionatan Piroşca-bătrânul, dacă ar mai fi rămas printre noi? A plecat la Domnul aproape tânăr şi astfel despărţirea ne doare şi mai mult. Dar îl vom regăsi în veşnicii şi mai tânăr şi vom relua împreună «realitatea trăirii iubirii…».

Îţi mulţumim, Doamne, care dai daruri oamenilor! Îţi mulţumim pentru mesajul ce ne-ai trimis prin glasul lui Ionatan. Te rugăm să-i mângâi pe toţi cei care îl plâng.

Zaharia BONTE – Bruxelles, Belgia &
Octavian Curpaş – Phoenix, Arizona

Pe dealuri cu Domnul

„Pe dealuri cu Domnul, aşa e de-acum,
…………………………………………….
Pe dealuri, deasupra de lumea de fum…”

La revedere Ionatan, deasupra lumii de fum, asa cum bine ai definit aceasta lume efemera prin care ai trecut ca un invingator.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ionatan a fost omul căruia nu i-a plăcut să tacă.
I-au plăcut „Cuvintele la schimb”, i-a plăcut „Cultura pentru Hristos”, i-a plăcut rostirea, în forma ei cea mai pură. Aşa cum ni s-a destăinuit la un moment dat…

„Am tăcut, n-am tăcut, oasele-mi se topeau
Ca de-un foc de păduri ostenite pe rug,
Nu mai vreau uscăciuni, cerul gurii nu-l vreau,
Şi mă scald în Cuvânt şi prin ploaie mă duc…”

La revedere, Ionatan!

Un Weekend al Convenţiilor Române din Statele Unite

Incepând de Vineri 5 Septembrie 2009, în Sacramento, capitala statului California, se desfăşoară cea de a 41-a Convenţie a Bisericilor Române Penticostale din Statele Unite şi Canada. Convenţia este găzduită de Biserica Penticostală Română Emanuel, păstorită de Alin Bob, cel mai tânăr păstor organizator din istoria de 41 de ani a convenţiilor române de aici din Statele Unite.

Convention Logo

 

 

 

 

 

 

 

 

Alin Bob, păstorul coordonator al Convenţiei din acest an, spune pe site-ul oficial al convenţiilor române, www.ropenti.com/:

Cu acest prilej dorim să abordăm o temă extrem de importantă pentru toţi membrii Trupului lui Hristos care doresc o Biserică dinamică: ÎNFLĂCĂREAZĂ DARUL CARE ESTE ÎN TINE! Ne rugăm pentru o înviorare spirituală în bisericile unde slujim şi fiecare mădular să-şi înţeleagă chemarea şi să-şi folosească darurile spirituale la potenţialul intenţionat de Dumnezeu.

După programele de vineri seara, sâmbătă seara, duminică dimineaţa şi seara, şi conferinţele, seminariile şi concertul de muzică şi concursul biblic, va urma un binemeritat timp de părtăşie şi relaxare la un picnic, in cursul zilei de luni.

Predicatorii la cea de-a 41-a Convenţie a Bisericilor Penticostale din Statele Unite şi Canada sunt : Valer Brâncovan, Florin Cîmpean, Beni Zăgrean, Petrru Lascău, Leonard Semenea, Nelu Prunean, Cornel Avram, Lazăr Gog şi Cristian Ionescu.

Cred că merită remarcată şi prezenţa a doi misionari români: George Găvruş (Afganistan) şi Simona Caba (Mozambic) şi de asemenea prezenţa fratelui Cameron Wilson, presedintele organizaţiei Discover Your Mission, iniţiatorul şi organizatorul principal – alături de APME – a RoMisCon (Conferinţei Române pentru Misiune), ajunsă la cea de a XI-a ediţie.

Programul este împodobit de cântări de laudă şi imnuri ale formaţiilor şi soliştilor prezenţi la Convenţie, veniţi din mai multe state Nord-Americane şi din România, Australia şi Canada.

 

În Phoenix, Arizona, are loc în aceeaşi perioadă, Al 97-lea Congres Al Asociaţiei Bisericilor Baptiste din Statele Unite şi Canada.

congres_logo 

 

 

 

 

biruitor  

Biseria organizatoare este: First Romanian Baptist Church din Phoenix, Arizona, biserică păstorită de fr. Octavian Doboş. Tema aleasă pentru acest congres este: Mai mult decât biruitori. Lucrările Congresului Baptist vor fi găzduite de Happy Valley Romanian Christian Center, un centru al cărui sanctuar inaugurat în primăvara anului 2006, poate acomoda până la 2500-3000 de participanţi (dacă se deschid şi cele două gradene laterale, care în mod obişnuit nu sunt folosite).

Datorită faptului că nu m-am deplasat la Sacramento, la Convenţia Bisericilor Penticostale, voi participa împreună cu fraţii baptişti la Congresul Asociaţiei Bisericilor Baptiste ajuns la venerabila vârstă de 97 de ani de existenţă. Din discuţia avută cu fratele Doboş în urmă cu o săptămână, nu am putut afla prea multe detalii cu privire la programarea predicatorilor, aceasta rămânand şi pentru mine o surpriză.

Trist, dar adevărat! Mel Gibson, Oksana Grigorieva şi… al optulea copil

De ce aş scrie eu despre Mel Gibson? Sunt interesaţi cititorii mei de o astfel de ştire? “Mai mult decât cuvinte…” este un blog care îşî croieşte propriul drum undeva în zona evanghelică a blogosferei româneşti. Ce caută Mel Gibson cu divorţul lui, noua prietenă, sau asteptarea celui de al optulea copil al său, pe acest blog?

Ei, bine, explicaţia e simplă. Este ştiut faptul că trăim într-o perioadă de criză morală profundă, în care ne lipsesc aproape cu desăvârşire reperele. Pe acest fond, este extrem de dificil să găseşti modele. Mă refer la modele care, pe lingă suma calităţilor care le conferă acest statut, pot fi considerate modele şi din punct de vedere moral. Este tot mai greu de identificat modele în politică – şi cu atât mai puţin în politica înecată în tulburele ape ale Dîmboviţei. Nu este cu nimic mai uşor să găseşti repere în ceţoasa sfera a afacerilor, sau ce să mai vorbim de industria de divertisment. Când se întâmplă totuşi, să vezi un om care se bucură de statutul de persoană publică, politician, formator de opinie, VIP, vedetă, persoană de prim-plan, indiferent cum am vrea s-o denumim, şi totuşi, parcă înotând contra curentului, duce o viaţă morală care poate sluji de model pentru cei din jur, nu poţi să nu te opreşti şi să apreciezi, să admiri şi să-l dai ca exemplu celor din jur, în speranţă că s-ar putea ca şi binele să mai fie, măcar uneori, sporadic, o boală molipsitoare.

Aşa mi s-a întâmplat mie cu ani în urmă, când am aflat câte ceva despre viaţa particulară a lui Mel Gibson. Era căsătorit cu aceeaşi soţie de vreo 10 de ani, aveau împreună 6 copii la acea vreme şi era unul dintre cei mai bine cotaţi actori la Hollywood. Da, la Hollywood, capitala imoralităţii, locul unde unii îşi schimbă partenerele de viaţă mai des decât românaşii noştri cravatele. Mărturisesc sincer, l-am admirat. Apoi, l-am apreciat mult pentru iniţiativa de a face filmul „Patimile lui Isus” (The Passion of The Christ, 2004), film pentru care s-a dus o luptă incredibilă, la acel moment Mel Gibson asumându-şi mari riscuri. Şi totuşi…

Mel Gibson, invitat de Jay Leno la binecunoscutul Tonight Show (în ultima săptămână a longevivului supershow american), dezvăluie în timpul filmărilor de ieri 25 Mai 2009, faptul că muziciana de origine rusă Oksana Grigorieva, prietena lui în vârstă de 39 de ani, este însărcinată.

USREPORT-US-GIBSON

Ştirea vine la doar 6 săptpmâni de când soţia lui a depus  divorţul. Starul de la Hollywood, câştigător al Oscarului, acum în vârstă de 53 de ani, are 7 copii cu soţia sa Robyn, însă de cca. 3 ani sunt separaţi. Căsătoria lor de 28 de ani s-a încheiat prin depunerea cererii de divorţ pe data de 14 Aprilie 2009, în care ea susţine că între ei sunt diferenţe ireconciliabile. Provocat de Jay Leno, el spune că este trist ce s-a întâmplat, Robyn este o femeie deosebită şi dacă este cineva de condamnat pentru numărul mare de copii, ia aspra sa toată vina. El termină într-o notă degajată adăugând: „… I guess I’m Octo-Mel.”

E trist. Nu mă mai interesează nici umorul lui Mel Gibson, nici motivele divorţului, nici graba lui de a-şi „reface” viaţa privată şi de a avea cel de al 8-lea copil. Diavolul a mai câştigat o bătălie. Incă un model a căzut. Câte vor mai rezista oare asaltului forţelor întunericului? Şi oare, credeţi că e absolut întâmplător faptul că aceste „diferenţe ireconciliabile” dintre Mel şi Robyn, au apărut la scurt timp după apariţia filmului dedicat suferinţelor şi patimilor lui Isus?

100 de ani de la naşterea lui Richard Wurmbrand

”A flower,

if you bruise it

under your feet,

rewards you

by giving you

its perfume.”

 

Richard Wurmbrand

.

 

(Fie-mi permisă parafrazarea)

 

.

Floarea,

pe care-o zdrobeşti

sub picior,

te va recompensa,

dăruindu-ţi

parfumul ei.”

.

 

Richard Wurmbrand

 

 

 

richard-wurmbrand

Aş cum a spus, ca un fin observator al realităţilor înconjurătoare, Richard Wurmbrand a şi trăit la fel, răspândind o mireasmă care s-a răspândit în mai toată lumea. El a fost o floare a cărei zdrobire a dăruit lumii frumuseţi fără de care, mulţi dintre noi, am fi mult mai săraci astăzi.

 

Richard Wurmbrand a fost omul pe care l-am admirat cel mai mult. Model de curaj şi demnitate, în pofida blândeţei care îl făcea să pară vulnerabil. L-am întâlnit doar de două ori în viaţă şi odată am şi purtat un scurt dialog cu el. M-am simţit mic, în prezenţa lui. Siguranţa, determinarea, calmul şi totodată forţa pe care o emana fără să facă nici cel mai mic efort, toate acestea mă copleşeau. El a rămas întipărit pentru totdeauna în memoria mea ca un apostol al vremurilor moderne, demn de cinste, aici printre noi şi demn de un loc special lângă Domnul pe care l-a slujit cu o credincioşie exemplară.

 

Dacă ar mai fi trăit câţiva ani în plus, doar câţiva, Richard Wurmbrand ar fi împlinit astăzi 100 de ani. Deşi persecutat, prigonit, bătut, prost hrănit, ajuns de mai multe ori în pragul morţii, este uimitor modul în care Dumnezeu a hotărât să îl răsplătească pe Richard cu o viaţă lungă de aproape 92 de ani, o bătrâneţe fericită, încununată de satisfacţii, dorind parcă să ne lase să înţelegem că El, Dumnezeul neschimbător îşi împlineşte făgăduinţele făcute încă din vechime poporului Său ales şi urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor lor.

 

La ora la care pregătesc acest material comemorativ, aici în Arizona suntem încă pe 23 Martie. Mai sunt puţine minute până la momentul în care luna Martie îşi va schimba cea de a 24-a filă a propriului calendar. La ora 0:00, voi posta aceste gânduri în acea mică pătrăţică a spaţiului virtual pe care îl deservesc, cu speranţa că citiorul va zăbovi câteva momente meditând cu admiraţie la extraordinara lucrare de slujire a lui Richard Wurmbrand.

 

Şi poate acest moment de meditaţie se va constitui, de ce nu, într-un mic imbold pe planul slujirii personale.

3:16

Ce însemnătate pot avea aceste două numere, puse în ordinea de mai sus? După topica scrierii datei la americani, asta ar însemna 16 Martie. Când spunem 9:11, nimeni nu are nici cel mai mic dubiu că se face referire la 11 Septembrie, data tragicului atac terorist din 2001. Pentru că m-am născut pe data de 16 Martie, am avut şi eu o mică tresărire, la vederea acestui titlu pe rafturile uneia dintre librăriile creştine de aici din oraşul Glendale, Arizona. „3:16”. Sigur că nu mi-a fost deloc greu să realizez că e vorba de ceea ce numeam noi, încă din copilărie: „versetul de aur al Bibliei”, adică Ioan capitolul 3, versetul 16. Şi am cumpărat cartea lui Max Lucado. Asta se întâmpla anul trecut, în 2008, deşi cartea văzuse lumina tiparului cu un an înainte, în 2007.

lucado Se ştie că Max Lucado este unul dintre cei mai citiţi autori creştini. A scris peste 50 de cărţi, vânzările depăşind incredibila cifră de 50 milioane exemplare. Cărţile lui apar cu regularitate pe listele de bestsellers ale prestigioselor: Publishers Weekly, USA Today şi New York Times. Max Lucado a fost numit: „America’s Pastor” de către revista Christianity Today, iar în 2005, Reader’s Digest îl numeşte: The Best Preacher in America”. A fost present în emisiuni televizate la: The Fox News Channel, NBC Nightly News, Larry King Live, şi USA Today. A fost ales ca vorbitor la National Prayer Breakfast, iar printre alte titluri şi distincţii a câştigat de opt ori ECPA Gold Medallion. Pastorul senior al Oak Hills Church din San Antonio, Texas, este binecunoscut şi iubit. De data aceasta, a ales şi un verset biblic binecunoscut şi iubit, cu care îşi intitulează inspirat lucrarea: „3:16 – The Numbers of Hope”. Dacă 9:11 reprezintă în memoria americanilor numerele teroarei şi disperării, 3:16 se vor numerele speranţei.

3-16

S-a prevăzut că 3:16 va fi un de mare succes de piaţă, şi cei care au prognozat aceasta nu s-au înşelat de loc. Autorul foarte bine cotat, Ioan 3:16 – un verset biblic mult îndrăgit, alegera titlului „3:16 – The Numbers of Hope” foarte inspirată şi atrăgătoare; iată ingredientele care au dus într-adevăr, la un succes de piaţă extraordinar.

Pe lângă cartea propriuzisă, au mai apărut:

„3:16 – The Numbers of Hope” – Audio CD

Traduceri în limbile: Spaniolă, portugheză, germană, suedeză, olandeză, coreeană, japoneză şi chineză.

„3:16 – The Numbers of Hope” – Ediţie pentru adolescenţi

3:16 – The Numbers of Hope” – DVD pentru grupe mici de studiu

„3:16 – The Numbers of Hope”- The Church Experience Work Book

„3:16 – Songs of Hope” – CD, DVD şi carte

„3:16 – Stories of Hope”

Alte accesorii (calendare, semne de carte, cutii accesorii, plachete, bannere, tricouri şi şepci inscripţionate, ceşti de porţelan cu inscripţia 3:16, chiar şi o colecţie de bijuterii „3:16” de la „Bob Siemon Designs”, ş.a.)

În ceea ce priveşte conţinutul, Max Lucado nu îşi propune elaborarea unui tratat teologic de profunzime, ci se vrea mai degrabă o provocare de la inimă, către mintea şi inima cititorului, fără a-l solicita intellectual într-o măsură substanţială. „3:16 – The Numbers of Hope” nu este altceva decât o exegeză a ceea ce numeşte Max Lucado “Hope Diamond of the Scripture” (Diamantul speranţei Sfintelor Scripturi), pe parcursul căreia foloseşte mult imagini, ilustraţii, metafore, aşa încât explicarea unor termeni greceşti şi semnificaţia lor contextuală nu se constituie deloc într-o lectură aridă. Ca exemplu, voi face referire la dialogul imaginar dintre Max (autorul) şi Pluto, cea de a noua (fostă) planetă a sistemului Solar, retrogradată la ragul de asteroid, primind şi un nou nume: asteroidul #134340, pe motiv că nu a întrunit satndardele sistemului Solar. Înţelegându-i frustrarea lui Pluto, care astăzi e în sistem, mâine afară, deoarece acel comitet al oamenilor de ştiinţă întrunit la Praga şi-a permis să-l declasifice şi să-l retrogradeze pe motiv că e prea mic, prea înghesuit, incompatibil, etc., Max Lucado crează pe lângă dialogul dintre el şi corpul ceresc, şi un cuvânt nou, extrem de viu şi plin de vigoare: plutoed (îndrăznesc formularea în limba română: plutonat).

Adică respins fără motiv, votat afară de către niste oameni care nici nu il cunosc indeajuns, subiectivi. Ni s-a întâmpat probabil tuturor în viaţă să ne simţim trataţi asemeni lui Pluto, adică… plutonaţi! Max Lucado se introduce cu această imagine puternică în capitolul 4 al cărţii, pentru că vrea să ilustreze cât mai viu cu putinţă forţa extraordinară cu care răspunde Dumnezeu unuia care se simte asemeni lui Pluto, frustrat şi nedreptăţit, prin verbul de deschidere, „vârf de lance” a iubi! (Fiindcă atât de mult a iubit…)

Mesajul incubat în cele 29 de cuvinte din Ioan 3:16 (Versiunea Cornilescu), este unul extrem de dens, concentrat. Autorul foloseşte pe parcursul celor 12 capitole ale cărţii 130 de pagini de dezvoltare pentru a scoate la lumină sensurile şi semnificaţiile celor 29 de cuvinte. Adaugă apoi, ca material ajutător, „Only Jesus: 40 Days with the Son”, într-un fel, propunerea unui itinerar de 40 de zile împreună cu Iisus, material în care se pare că autorul foloseşte fragmente din alte lucrări scrise de el anterior.

Lucrarea reprezintă, în opinia mea – şi nu numai – un excelent material evanghelistic, bine conceput, uşor de parcurs şi mai ales, atractiv, începând de la titlu şi până la mijloacele literare folosite de un autor atât de experimentat, cum este Max Lucado.

Concert comemorativ la 60 de ani de la fondarea statului Israel

„Bureau of Jewish Education of Grater Phoenix” împreună cu „Arizona State University – Herberger College of the Arts School of Music” au organizat Duminică 8 Februarie 2009, un concert comemorativ, dintr-o serie mai largă de manifestări culturale, ocazionate de împlinirea a 60 de ani de la întemeierea statului Israel, în luna Mai a anului 1948.

Deşi am fost dintotdeauna un simpatizant al Israelului, vă mărturisesc sincer că ceea ce m-a determinat să particip în calitate de spectator la această manifestare culturală, nu a fost evenimentul în sine, ci participarea la acest eveniment cultural, în calitate de interpreţi a doi profesori de la Arizona State Universty: profesorul de origine română Cătălin Rotaru, unul dintre cei mai prestigioşi contrabasişti din lume şi Dr. Baruch Meir, profesor de pian la ASU, fondator, preşedinte şi director artistic al „Bosendorfer & Schimmel USASU International Piano Competitions”, care se ţin anual la Arizona State University, Tempe, AZ.

Înainte de a evoca momentele cele mai importante ale concertului, doresc să fac o succintă prezentare a celor doi muzicieni menţionaţi anterior.

catalin-rotaru

Prof. Cătălin Rotaru, este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, clasa de contrabas, obţinând masteratul la University of Illinois at Urbana-Champaign. După ce a fost Associate Professor of Double Bass and Jazz Studies at the University of Wisconsin-Stevens Point, şi a predat la Millikin University, şi la University of Illinois, începând cu anul 2005, el este Associate Professor la School of Music at Arizona State University. Cătălin Rotaru este câştigător al unor prestigioase concursuri internaţionale, precum:  Central Illinois Chapter of the National Society of Arts and Letters Award in 1996, locul 1 la Krannert Center for the Performing Arts Debut Recital Award in 1997, şi locul doi la 1997 International Society of Bassists Solo Division Competition şi premiul  special al juriului pentru cea mai bună interpretare a unei piese impuse în aceeaşi competiţie.

Profesorul Rotaru este un frecvent solist la „Virtuosi” International Chamber Music Festival of Pernambuco in Brazilia. Colaborează cu Phoenix Symphony Orchestra şi Arizona Opera susţinând recitaluri şi concerte alături de orchestre simfonice în Statele Unite, Europa, America de Sud şi Japonia, fiind adesea solicitat să susţină cursuri de măiestrie artistică. În trecut, a fost contrabassist principal al Orchestrei Naţionale de Radio a României, al Orchestrei Filarmonice din Sibiu, al Orchestrei Sinfonica Europea, al Danville Symphony Orchestra, al Champaign-Urbana Symphony Orchestra, şi membru şi basist principal al Orchestrei de Cameră Virtuosi din Bucureşti şi al Sinfonia Da Camera, performând cu aceeaşi măiestrie atât în domeniul muzicii clasice, cât şi cel al muzicii de jazz, prezent în numeroase festivaluri de jazz.

baruch-meir

Dr. Baruch Meir, s-a născut în Israel, şi este absolvent summa cum laude al Rubin Academy of Music of Tel Aviv University, unde şi-a luat şi masteratul în piano performance. De asemenea, deţine Artist Diploma from the Royal College of Music in London, şi titlul de Doctor of Musical Arts degree from ASU. A studiat cu profesori prestigioşi, printer ei numărându-se: Valter Aufheuser, Michael Bugoslavsky, Rachel Gordon, Robert Hamilton, Pnina Salzman şi Irina Zaritskaya. Printre distincţiile care i-au fost atribuite se numără: premiu al Fundatiei Culturale Americano-Israeliene, premiu atribuit de British Council Fellowship, locul întâi la Klatzkin Competition for contemporary piano music, premiul Concursului de Concerte de la ASU, şi alte premii in competiţiile internaţionale. A susţinut concerte în Austria, Anglia, Franţa, Israel, Portugalia şi Statele Unite. În calitate de Bösendorfer Concert Artist din anul 2003, Dr. Meir a susţinut două recitaluri la Bösendorfer Saal (Vienna) în sesiunile 2004-2005, şi la Wise Auditorium in Jerusalem, Bates Hall în Austin, Murphy Hall in Los Angeles, şi la Toujours Mozart Festival in Salzburg. Alături de cariera concertistică internaţională, Baruch Meir lucrează, aşa cum am mai amintit, ca profesor la Arizona State University, fiind solicitat să susţină cursuri la universităţi de prestigiu din Statele Unite şi de pretutindeni. Astfel, în 2004 face un turneu în Coreea de Sud, vizitând cele mai prestigioase şcoli de muzică printre care: Seoul National University, Yonsei, Kookmin, Hanyang, Sunhwa, Kyoungbook and Seoul Arts High School, în Europa: Music Academy in Vienna (Austria), Rubin Academy of Music in Jerusalem (Israel) şi alte universităţi americane. Studenţii clasei Dr. Baruch Meir constituie o prezenţă activă, atât la competiţiile naţionale şi internaţionale, cât şi la festivalurile musicale din Statele Unite şi Europa, incluzându-le pe cele de la: Aspen, Adamant, Brevard, Schlern, TCU/Cliburn Institute, IIYM, Prague, New- Paltz, Mannes şi Tel-Hai.

Concertul de duminică seara a avut loc în sala unui temple evreiesc; Temple Chai, de pe Marilyn Road din Phoenix. Sala a fost aproape plină, şi concertul a început prin cuvântul de întâmpinare al profesorului David Schildaret. El i-a prezentat pe toţi cei 7 interpreţi care urmau să interpreteze lucrări clasice, moserne, sau cântece tradiţionale evreieşti. Cocertul debutează cu Balada No. 4 in F minor, Opus 52, de Frederic Chopin (1810 – 1849), în interpretarea lui Ilia Ulianitsky, un tânăr şi talentat pianist evreu, născut în Rusia, student la clasa Dr. Baruch Meir. Urmează apoi; partea II-a – Andante cantabile şi partea a III-a – Allegro vivace, din Sonata pentru clarinet şi pian, scrisă în 1981 de Paul Harvey. La clarinet Or Sidi, studenta născută în Israel, reuşeşte să cucerească publicul printr-o interpretare de mare virtuozitate şi un deosebit rafinament, acompaniată la pian de Dallas Heaton. În continuare, Catalin Rotaru la contrabas, acompaniat de drd. Chia-I Chen, la pian, interpretează partea a II-a – Adagio şi partea a III-a – Allegro molto, din Concertul No. 1 pentru Violoncel în C Major de Joseph Hayden (1733 – 1809). După opinia mea, acesta a fost momentul maxim al concertului, Cătălin Rotaru reuşind să ne uimească cu tehnica lui desăvârşită la contrabas. După bine meritatele aplauze, am ascultat trei cântece evreieşti; Sim shalom de Valerie Shields, Silhouette de Leonard Bernstein (1918- 1990) şi „My House” din Peter Pan, de acelaşi Leonard Bernstein, primele două în limba ebraică şi cel de al treilea în limba engleză, interpretate de sopranista Rachel Policar, acompaniată la pian de Dallas Heaton. Acest moment a fost cel mai gustat de public, în majoritate familii de evrei, probabil membri ai comunităţii gazdă. Momentul în care cei doi profesori de la ASU au performat în tandem, a fost – cel puţin pentru mine – fără îndoială, cel mai aşteptat moment. Kol Nidrei, opus 47 a lui Max Bruch (1838-1920) a fost pentru mine, recunosc , o lucrare total necunoscută. Scrisă iniţial pentru violoncel şi orchestră, chiar dacă a fost interpretată de un contrabas iar partea orchestrală s-a rezumat la o reducţie de pian, lucrarea nu a avut de suferit, nu a pierdut nimic din lirismul dulce, unduirile acordurilor minore purtându-ne parcă departe, survolând parcă o lume a frumuseţii desăvârşite, care am fi dorit să nu se mai sfârşească. Sigur, aceste puternice emoţii, au avut de a face într-o foarte mare măsură cu fineţea interpretativă a celor doi maeştri care, literalmente, mângâiau corzile, sau clapele supuselor instrumente, care păreau atât de fericite să poată fi conduse înspre echilibru şi armonie desăvârşită. Finalul a însemnat revenirea pe scenă a sopranei Rachel Policar, cu „Somewhere” din West Side Story a lui Leonard Bernstein.

A fost o seară frumoasă, o seară în care pe lângă celelalte satisfacţii pe care ţi le poate oferi un concert cu muzică de o înaltă ţinută artistică, am avut şi satisfacţia să pot fi mândru că sunt român, satisfacţia că ţara aşezată pe arcul carpatic, sprijinită la răsărit pe ţărmul mării, acolo unde şi-a scris Ovidiu, poetul roman în exil Ponticele şi Tristele sale, a dat lumii personalităţi artistice la cel mai înalt nivel. La final, l-am felicitat personal pe Cătălin Rotaru spunându-i: „Felicitări, maestre!”, la care el, cu modestie şi umor, s-a uitat mirat împrejur căutând parcă din priviri, mestrul cu pricina.