Hristos a Inviat!

Dupa o seara memorabilia petrecuta la biserica in prezenta unui rabin mesianic (un fel de pastor evreu convertit la crestinism), asezati in jurul unor mese pe care aveam o sumedenie de simboluri ebraice referitoare la masa pascala dupa traditie iudaica de unde nu au lipsit; prosopul, apa pentru spalarea mainilor, verdeturile amare, azima evreiasca, rodul vitei, mielul si altele, dupa explicarea simbolisticii acestor elemente precum si a ritualului pe care l-am parcurs impreuna, care faceau mereu trimitere la Isus si la jertfa Sa, dupa o seara inedita din punctual meu de vedere, m-am asezat sa astern in cuvinte simple un gand frumos care pleaca de la inima si vreau sa ajunga tot la inima. De ce? Fiindca Sfantul Augustin spunea odata ceva de genul: “El a plecat de la noi, pentru ca noi sa ne intoarcem inspre propria noastra inima si sa il regasim pe El chiar acolo.”

Sarbatorim din nou moartea si invierea Mantuitorului. Sa ne bucuram de biruinta Lui asupra mortii, sa ne bucuram pentru iertarea, restaurarea si reabilitarea noastra si sa ne reamintim mereu ca desi putem inmormanta adevarul (fie el si cu litere mici), el nu va ramane acolo pentru prea multa vreme.

Hristos a Inviat!

Anunțuri

Urare de sărbători

.

Nu-mi place deloc postura de colindător intârziat, însă răgazul celei de a doua zile a Sărbătorii Naşterii Mântuitorului îmi dă posibilitatea de a aşterne în scurte cuvinte un gând călător înspre cei dragi de aproape şi de departe, înspre cei cunoscuţi şi cei necunoscuţi, înspre toţi ce ce vor fi cutezat să deschidă pagina acestui blog, peste care se aşternuse tăcerea apăsătoare a ultimelor săptămâni de alergare şi zbateri.   

Continuând să cred în farmecul, dar mai ales în valoarea sărbătorii Întrupării Cuvântului, mă încumet să vă doresc şi eu din inimă, tuturor; Sărbători Fericite şi binecuvantări de tot felul, direct de la Sursa Veşnic Nesecată. Şi vi le doresc în dozele pe care doar El le poate calcula pentru fiecare, aşa încât sa nu primim prea mult şi să fim tentaţi să uităm de El, dar nici prea puţin, pentru a nu fi ispitiţi să murmurăm şi să cârtim, asemeni poporului sfânt de odonioară. Parcursul nostru prin pustiul spiritual al epocii postmoderniste şi al traversării perioadei critice în care vorbim tot mai mult despre postculturalism şi arte relaţionale, chiar se poate asemăna foarte bine cu drumul lung, anevoios şi intortocheat dintre egiptul tristelor experienţe ale trecutului şi canaanul promisiunilor şi al viselor unui viitor mai bun.

În pofida crizelor, a deteriorării standardelor, în pofida decadenţei aproape generalizate, bucuraţi-vă de speranţa dată de realitatea venirii în lumea noastră a Pruncului Sfânt, care şi-a pus amprenta asupra istoriei omenirii mai mult decât au reuşit s-o facă marile armate ale imperiilor care s-au perindat pe la cârma istoriei, mai mult decât marii filozofi sau revoluţiile culturale, mai mult decât uimitoarea explozie a ştiinţei şi a tehologiei. Şi toate acestea pentru că Pruncul era Fiul lui Dumnezeu.

Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr.

Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl. (Ioan 1:14)

100 de ani de la naşterea lui Richard Wurmbrand

”A flower,

if you bruise it

under your feet,

rewards you

by giving you

its perfume.”

 

Richard Wurmbrand

.

 

(Fie-mi permisă parafrazarea)

 

.

Floarea,

pe care-o zdrobeşti

sub picior,

te va recompensa,

dăruindu-ţi

parfumul ei.”

.

 

Richard Wurmbrand

 

 

 

richard-wurmbrand

Aş cum a spus, ca un fin observator al realităţilor înconjurătoare, Richard Wurmbrand a şi trăit la fel, răspândind o mireasmă care s-a răspândit în mai toată lumea. El a fost o floare a cărei zdrobire a dăruit lumii frumuseţi fără de care, mulţi dintre noi, am fi mult mai săraci astăzi.

 

Richard Wurmbrand a fost omul pe care l-am admirat cel mai mult. Model de curaj şi demnitate, în pofida blândeţei care îl făcea să pară vulnerabil. L-am întâlnit doar de două ori în viaţă şi odată am şi purtat un scurt dialog cu el. M-am simţit mic, în prezenţa lui. Siguranţa, determinarea, calmul şi totodată forţa pe care o emana fără să facă nici cel mai mic efort, toate acestea mă copleşeau. El a rămas întipărit pentru totdeauna în memoria mea ca un apostol al vremurilor moderne, demn de cinste, aici printre noi şi demn de un loc special lângă Domnul pe care l-a slujit cu o credincioşie exemplară.

 

Dacă ar mai fi trăit câţiva ani în plus, doar câţiva, Richard Wurmbrand ar fi împlinit astăzi 100 de ani. Deşi persecutat, prigonit, bătut, prost hrănit, ajuns de mai multe ori în pragul morţii, este uimitor modul în care Dumnezeu a hotărât să îl răsplătească pe Richard cu o viaţă lungă de aproape 92 de ani, o bătrâneţe fericită, încununată de satisfacţii, dorind parcă să ne lase să înţelegem că El, Dumnezeul neschimbător îşi împlineşte făgăduinţele făcute încă din vechime poporului Său ales şi urmaşilor, urmaşilor, urmaşilor lor.

 

La ora la care pregătesc acest material comemorativ, aici în Arizona suntem încă pe 23 Martie. Mai sunt puţine minute până la momentul în care luna Martie îşi va schimba cea de a 24-a filă a propriului calendar. La ora 0:00, voi posta aceste gânduri în acea mică pătrăţică a spaţiului virtual pe care îl deservesc, cu speranţa că citiorul va zăbovi câteva momente meditând cu admiraţie la extraordinara lucrare de slujire a lui Richard Wurmbrand.

 

Şi poate acest moment de meditaţie se va constitui, de ce nu, într-un mic imbold pe planul slujirii personale.

3:16

Ce însemnătate pot avea aceste două numere, puse în ordinea de mai sus? După topica scrierii datei la americani, asta ar însemna 16 Martie. Când spunem 9:11, nimeni nu are nici cel mai mic dubiu că se face referire la 11 Septembrie, data tragicului atac terorist din 2001. Pentru că m-am născut pe data de 16 Martie, am avut şi eu o mică tresărire, la vederea acestui titlu pe rafturile uneia dintre librăriile creştine de aici din oraşul Glendale, Arizona. „3:16”. Sigur că nu mi-a fost deloc greu să realizez că e vorba de ceea ce numeam noi, încă din copilărie: „versetul de aur al Bibliei”, adică Ioan capitolul 3, versetul 16. Şi am cumpărat cartea lui Max Lucado. Asta se întâmpla anul trecut, în 2008, deşi cartea văzuse lumina tiparului cu un an înainte, în 2007.

lucado Se ştie că Max Lucado este unul dintre cei mai citiţi autori creştini. A scris peste 50 de cărţi, vânzările depăşind incredibila cifră de 50 milioane exemplare. Cărţile lui apar cu regularitate pe listele de bestsellers ale prestigioselor: Publishers Weekly, USA Today şi New York Times. Max Lucado a fost numit: „America’s Pastor” de către revista Christianity Today, iar în 2005, Reader’s Digest îl numeşte: The Best Preacher in America”. A fost present în emisiuni televizate la: The Fox News Channel, NBC Nightly News, Larry King Live, şi USA Today. A fost ales ca vorbitor la National Prayer Breakfast, iar printre alte titluri şi distincţii a câştigat de opt ori ECPA Gold Medallion. Pastorul senior al Oak Hills Church din San Antonio, Texas, este binecunoscut şi iubit. De data aceasta, a ales şi un verset biblic binecunoscut şi iubit, cu care îşi intitulează inspirat lucrarea: „3:16 – The Numbers of Hope”. Dacă 9:11 reprezintă în memoria americanilor numerele teroarei şi disperării, 3:16 se vor numerele speranţei.

3-16

S-a prevăzut că 3:16 va fi un de mare succes de piaţă, şi cei care au prognozat aceasta nu s-au înşelat de loc. Autorul foarte bine cotat, Ioan 3:16 – un verset biblic mult îndrăgit, alegera titlului „3:16 – The Numbers of Hope” foarte inspirată şi atrăgătoare; iată ingredientele care au dus într-adevăr, la un succes de piaţă extraordinar.

Pe lângă cartea propriuzisă, au mai apărut:

„3:16 – The Numbers of Hope” – Audio CD

Traduceri în limbile: Spaniolă, portugheză, germană, suedeză, olandeză, coreeană, japoneză şi chineză.

„3:16 – The Numbers of Hope” – Ediţie pentru adolescenţi

3:16 – The Numbers of Hope” – DVD pentru grupe mici de studiu

„3:16 – The Numbers of Hope”- The Church Experience Work Book

„3:16 – Songs of Hope” – CD, DVD şi carte

„3:16 – Stories of Hope”

Alte accesorii (calendare, semne de carte, cutii accesorii, plachete, bannere, tricouri şi şepci inscripţionate, ceşti de porţelan cu inscripţia 3:16, chiar şi o colecţie de bijuterii „3:16” de la „Bob Siemon Designs”, ş.a.)

În ceea ce priveşte conţinutul, Max Lucado nu îşi propune elaborarea unui tratat teologic de profunzime, ci se vrea mai degrabă o provocare de la inimă, către mintea şi inima cititorului, fără a-l solicita intellectual într-o măsură substanţială. „3:16 – The Numbers of Hope” nu este altceva decât o exegeză a ceea ce numeşte Max Lucado “Hope Diamond of the Scripture” (Diamantul speranţei Sfintelor Scripturi), pe parcursul căreia foloseşte mult imagini, ilustraţii, metafore, aşa încât explicarea unor termeni greceşti şi semnificaţia lor contextuală nu se constituie deloc într-o lectură aridă. Ca exemplu, voi face referire la dialogul imaginar dintre Max (autorul) şi Pluto, cea de a noua (fostă) planetă a sistemului Solar, retrogradată la ragul de asteroid, primind şi un nou nume: asteroidul #134340, pe motiv că nu a întrunit satndardele sistemului Solar. Înţelegându-i frustrarea lui Pluto, care astăzi e în sistem, mâine afară, deoarece acel comitet al oamenilor de ştiinţă întrunit la Praga şi-a permis să-l declasifice şi să-l retrogradeze pe motiv că e prea mic, prea înghesuit, incompatibil, etc., Max Lucado crează pe lângă dialogul dintre el şi corpul ceresc, şi un cuvânt nou, extrem de viu şi plin de vigoare: plutoed (îndrăznesc formularea în limba română: plutonat).

Adică respins fără motiv, votat afară de către niste oameni care nici nu il cunosc indeajuns, subiectivi. Ni s-a întâmpat probabil tuturor în viaţă să ne simţim trataţi asemeni lui Pluto, adică… plutonaţi! Max Lucado se introduce cu această imagine puternică în capitolul 4 al cărţii, pentru că vrea să ilustreze cât mai viu cu putinţă forţa extraordinară cu care răspunde Dumnezeu unuia care se simte asemeni lui Pluto, frustrat şi nedreptăţit, prin verbul de deschidere, „vârf de lance” a iubi! (Fiindcă atât de mult a iubit…)

Mesajul incubat în cele 29 de cuvinte din Ioan 3:16 (Versiunea Cornilescu), este unul extrem de dens, concentrat. Autorul foloseşte pe parcursul celor 12 capitole ale cărţii 130 de pagini de dezvoltare pentru a scoate la lumină sensurile şi semnificaţiile celor 29 de cuvinte. Adaugă apoi, ca material ajutător, „Only Jesus: 40 Days with the Son”, într-un fel, propunerea unui itinerar de 40 de zile împreună cu Iisus, material în care se pare că autorul foloseşte fragmente din alte lucrări scrise de el anterior.

Lucrarea reprezintă, în opinia mea – şi nu numai – un excelent material evanghelistic, bine conceput, uşor de parcurs şi mai ales, atractiv, începând de la titlu şi până la mijloacele literare folosite de un autor atât de experimentat, cum este Max Lucado.

Posibila armonie dintre tradiţional şi contemporan

Edwin Durwood Merrill, regretatul arbitru american de baseball care a oficiat timp de 23 de sezoane în Liga Americană de Baseball, plecat dintre noi în Ianuarie 2003, povestea despre primul lui an în arbitraj. A fost pentru prima dată când oficia, avându-l în teren pe celebrul aruncător (pitcher) Nolan Ryan, actualmente preşedinte al clubului Texas Rangers. A doua aruncare a jocului a fost atât de rapidă, încât Merrill nici nu a văzut-o. Pentru moment a rămas înmărmurit, neştiind ce să decidă. După câteva clipe de ezitare, el strigă: „Strike!” În momentul imediat următor, Nolan Ryan încercă să îl consoleze: „Arbitre, nu-ţi fă nici o grijă; nici eu n-am văzut-o!”

Această mică istorioară ilustrează destul de bine ceea ce se întâmplă astăzi sub ochii noştri. În mai toate domeniile, schimbările se produc cu o asemenea rapiditate încât nici nu le putem observa cum trebuie. Zilnic ne confruntăm cu probleme care nu suferă amânare şi ne întrebăm adesea dacă am luat decizia cea mai corectă.

N-am simţit parcă niciodată mai mult nevoia de repere. Repere sigure. Un punct cardinal sigur şi neschimbător, un standard pe baza căruia să avem certitudinea că am făcut alegerea cea mai bună, o bază sigură pe care să fundamentăm orice decizie. Şi ce bine că Dumnezeu ne-a dat un asemenea standard. Este Cuvântul Său, Biblia sau Sfintele Scripturi. Ele conţin acea stâncă neclintită a adevărului etern. Chiar dacă tot mai mulţi contemporani; sceptici, liber cugetători, numiţi generic „necredincioşi” pun la îndoială valoarea acestui standard al Sfintelor Scripturi, pentru cei credincioşi „…Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12)

Pe fondul acestor schimbări rapide, biserica în general şi biserica locală în special, se confruntă adesea cu dificultăţi determinate de viziunea şi limbajul diferit al generaţiilor care coexistă în acelaşi moment şi doresc să slujească împreună. Nu este uşor să găsim viziunea care permite ca slujirea acestor generaţii să fie întotdeauna complementară şi nu divergentă sau chiar antagonică.

choir

Aceste diferenţe se văd cel mai bine pe tărâmul muzicii şi cel al practicii bisericeşti. Până la urmă, muzica pare să fie adevăratul măr al discordiei dintre generaţii. Cum se poate armoniza totuşi poziţia celor care susţin punctul de vedere al muzicii devenite de acum „tradiţionale”, cu a susţinătorilor muzicii mai… „contemporane”? Lucrul care nu trebuie să ne scape niciodată din vedere, este faptul că lauda şi închinarea noastră prin cântare, trebuie în primul rând şi mai cu seamă, să fie plăcută Lui Dumnezeu şi abia apoi nouă.

worship-band1

Vorbind pe această temă la „Music and Drama Worship Conference” din 2007 de la prestigioasa Lillenas Publishing Company, Gloria Gaither a punctat foarte bine pericolele care ne pândesc, dacă pierdem din vedere esenţa lucrurilor şi ne preocupăm mai mult de forme decât de fond şi de plăcerea şi satisfacţia noastră personală mai mult decât modul în care Dumnezeu este satisfăcut de muzica şi închinarea noastră.

1. Satan este bucuros atunci când credincioşii se ceartă pentru probleme mărunte, mai puţin importante, neglijând problemele esenţiale.

2. Entuziasmul tinerilor nu ar trebui separat niciodată de înţelepciunea bătrânilor.

3. Lumea ar trebui să ne perceapă ca şi buni creştini, prin prisma dragostei manifestate unii faţă de alţii.

4.  Aşa-zisele „războaie sfinte” îi determină pe oameni să-i ignore şi să-i ridiculizeze atât pe credincioşi, cât şi credinţa creştină.

5.  Ce importanţă mai are faptul că manifestarea bisericii tale are o tentă tradiţională sau mai contemporană, dacă Dumnezeu nu este prezent acolo?

6.  Acolo unde adevărul fundamental al salvării se întâlneşte cu realitatea prezenţei Duhului Sfânt în tine, tu Îi dai slavă Domnului şi nu mai contează modul în care o faci.

Cu alte cuvinte, este necesar să lăsăm la o parte preferinţele personale şi în anumite ocazii să fim extrem de toleranţi cu privire la stilul de muzică sau de închinare care poate fi foarte diferit de cel obişnuit nouă. Trebuie să înţelegem că aceşti oameni inspiraţi de Dumnezeu şi-au exprimat disponibilitatea, dedicarea, adorarea sau mulţumirea, într-o formă care nouă ne este total improprie. Dar ei şi-au vărsat acolo tot focul inimii lor, compunând şi interpretând lucrări muzicale care au avut un impact deosebit asupra lor, asupra generaţiei lor şi poate asupra mai multor generaţii care au venit din urmă şi au fost inspirate şi motivate de acea muzică.

Trebuie să înţelegem că dincolo de perioade istorice sau bariere culturale, care determină genuri şi stiluri muzicale diferite, există un tezaur al muzicii creştine de o valoare inestimabilă, care a schimbat vieţi şi destine de-a lungul timpului şi fără să exagerăm, putem spune că într-o bună măsură a schimbat chiar şi istoria, rezistând cu brio la testul timpului. Nu putem să nu recunoaştem autorul „din umbră” al acestui neasemuit tezaur, nimeni altul decât Dumnezeul Cel Sfânt şi Etern.

La un an de „blogăreală”

Dacă mă uit în urmă, scrutând orizontul de dincolo de cele 365 de zile, mă simt ca un puştan desculţ, cu călcâiele bătătorite de piatra care îşi scoate la iveală colţii, prin pătura moale şi groasă a prafului de pe uliţă şi se uită cu jind la domnişorii de bani gata, care umblă îmbrăcaţi în costume scumpe, cumpărate de la oraş. Le admiră cu reverenţă ghiozdanele de piele, în care aceştia au cărţi cu fotografii colorate, caiete cu foi albe şi tot felul de alte lucruri, pe care el, le râvneşte mai mult decât orice pe lume. Dar nu poate decât să se întoarcă repede la cercul lui zgomotos, pe care îl aleargă cât cuprind uliţele şi cît ţine ziua de lungă. Ajuns într-un târziu la costum şi la ghiozdanul cu cărţi, caiete şi la acele lucruri mult râvnite, constată că, între timp, cei pe care îi admira odată s-au schimbat şi ei. Unii şi-au cumpărat biciclete, alţii scooter, alţii maşină sau computer. Într-un final, înţelept, îşi dă seama că singura lui competiţie reală este el însuşi.

Am împlinit 1 An!

Mai mult decât cuvinte… a împlinit 1 an! Cum să sărbătoresc evenimentul?

 

O vorbă din popor zice: „Câte bordeie, atâtea obiceie!”. Unii obişnuiesc să îşi sărbătorească ziua de naştere cu mult fast, în vreme ce alţii preferă să fie mult mai discreţi. Fac parte din categoria celor din urmă şi voi sărbători, aşa, mai prozaic, aducându-vă la cunoştinţă câteva informaţii şi date statistice:

 

Fără vreo intenţie anume şi fără premeditare MAI MULT DECÂT CUVINTE… vine pe lume într-o companie onorabilă. Astfel:

–     Pe data de 16 Noiembrie 2007, Emanuel Conţac lansează blogul METHOUGHTS, MEFEATS AND MEDEFEATS şi postează o serie de articole în limba engleză, primul dintre ele fiind: A late comer in the “icons” debate.

–     Pe 24 Noiembrie 2007, Alexandra Baciu postează primul său articol: “Metanoia” pe blogul personal intitulat simplu: TREPTE.

–     La aceeaşi dată, Daniel Mitrofan lansa blogul CENTRUL DE ISTORIE ŞI APOLOGETICĂ, cu articolul Sărbătoarea Împlântării Crucii la căpătâiul disciplinei bisericesti”, iar Alin Cristea, se lansa şi el în blogosferă cu blogul LA ROTUNDU, având ca articol de deschidere: „Să nu se lase nimeni indus în eroare”.

–     Apoi, pe 28 Noiembrie 2007, Dănuţ Mănăstireanu lansează blogul PERSONA, cu articolul de debut: Locul Scripturii in Traditia Ortodoxa

Pe 25 Noiembrie 2007, apăream şi eu în blogodferă, cu ceea ce am numit MAI MULT DECÂT CUVINTE… Am început cu publicarea poemului: „Aş vrea…”

Date statistice:

  • 28 316 accesări
  • 57 postări
  • 14 categorii
  • locul 2 în topul celor mai citite bloguri (7 Ianuarie 2008)

 

Lista articolelor postate (în ordine cronologică):