Hristos a Inviat!

Dupa o seara memorabilia petrecuta la biserica in prezenta unui rabin mesianic (un fel de pastor evreu convertit la crestinism), asezati in jurul unor mese pe care aveam o sumedenie de simboluri ebraice referitoare la masa pascala dupa traditie iudaica de unde nu au lipsit; prosopul, apa pentru spalarea mainilor, verdeturile amare, azima evreiasca, rodul vitei, mielul si altele, dupa explicarea simbolisticii acestor elemente precum si a ritualului pe care l-am parcurs impreuna, care faceau mereu trimitere la Isus si la jertfa Sa, dupa o seara inedita din punctual meu de vedere, m-am asezat sa astern in cuvinte simple un gand frumos care pleaca de la inima si vreau sa ajunga tot la inima. De ce? Fiindca Sfantul Augustin spunea odata ceva de genul: “El a plecat de la noi, pentru ca noi sa ne intoarcem inspre propria noastra inima si sa il regasim pe El chiar acolo.”

Sarbatorim din nou moartea si invierea Mantuitorului. Sa ne bucuram de biruinta Lui asupra mortii, sa ne bucuram pentru iertarea, restaurarea si reabilitarea noastra si sa ne reamintim mereu ca desi putem inmormanta adevarul (fie el si cu litere mici), el nu va ramane acolo pentru prea multa vreme.

Hristos a Inviat!

Anunțuri

Emmaus

Emmaus – Pictură de Rembrandt în ulei, pe lemn, datată 1648 găzduită la Louvre, Paris.

Emmaus

Poezia scrisă de mine în 2003, pe când mai locuiam încă în România, la Arad.

 

Emmaus

 

Păşind cu zăbavă pe drum poticnit

Cu inimă frântă, speranţe apuse,

Răpus de-ndoială, cu suflet zdrobit

Mă-ndrept spre Emmaus, cu doruri nespuse.

 

Scrutând orizontul îngust, cenuşiu,

Încerc să găsesc o lumină în zare,

În timp ce-mprejur totu-mi pare pustiu,

Iar bezna-i mereu, tot mai mare.

 

Deşi nu sunt singur, tot singur mă simt,

În liniştea neagră ce-ntunecă zarea

Şi timpul, de-acum parcă-n loc s-a oprit,

Şi-mi văd nesfârşită cărarea.

 

Şi-apare o umbră, un chip neştiut,

Păşeşte grăbit înspre-acelaşi Emmaus

Şi mergem alături, cu suflet durut,

Spre-acelaşi lăcaş de repaus.

 

Deşi nu-nţelege amarul cumplit,

Durerea din suflet, adânca-ntristare,

Cu glasu-i de jar, călătorul grăbit

Ne-aduce balsam de-alinare.

 

Când glasu-şi înalţă spre Tatăl Ceresc

La frângerea pâinii, în seara târzie,

Speranţele-n suflet, din nou încolţesc

Şi noi primăveri reînvie.

 

Privesc lung în urmă, nostalgic, tăcut,

Spre-aceleaşi momente, spre-acelaşi Emmaus

Spre timpul ce-n scurgerea lui a trecut,

Lăsându-mi în suflet repaus.

 

Emmaus – tărâmul de mari întrebări

Emmaus – tărâm de-mplinite răspunsuri,

Emmaus – limanul nălţării spre zări,

Tărâmul de noi începuturi.